Muzeul Național al Literaturii Române Iași va marca anul acesta Ziua Mondială a Poeziei (21 martie), alăturându-se altor Orașe din Rețeaua UNESCO de Orașe creative – Orașe ale Literaturii. Această zi, inițiativă UNESCO încă din anul 1999, are scopul declarat de a susține creația poetică, de a promova poezia ca artă deschisă tuturor, lectura și scrierea sa, și de a încuraja convergența acesteia cu alte arte precum: teatrul, muzica, pictura, dansul ș.a.

În 2024, MNLR Iași propune publicului un nou proiect cultural, ce se va desfășura pe întreg parcursul anului la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”, care va deveni „Casa cu Arcade – Casa cu Poezie”, marcând aniversarea a 400 de ani de la nașterea mitropolitului Dosoftei (1624-1693), considerat autorul primei noastre cărți „de intenție poetică” (Augustin Z.N. Pop).

Zoon Poetikon

Primul eveniment din seria „Casa cu Arcade – Casa cu Poezie” va avea loc joi, 21 martie 2024, în contextul Zilei Mondiale a Poeziei. Acesta va debuta, de la ora 16.00, cu un moment muzical pregătit special de Mihaela Popa și Paula Rusu, profesoare la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, urmat de lecturi publice susținute de trei poete „Alecart”, care vor citi din propriile poezii. Va urma un recital poetic al invitatei speciale, scriitoarea Mariana Codruț, întâlnirea încheindu-se cu un dialog pe tema poeziei. Vor prezenta: Antonella Malfara (redactor-șef „Alecart”) și Andrei Tătărușanu (redactor „Alecart”), iar moderatori vor fi profesorii Nicoleta Munteanu și Emil Munteanu, coordonatorii Clubului de lectură „Alecart”.

Aflat sub patronajul Iași – Oraș UNESCO al Literaturii, evenimentul va fi transmis și online, fiind accesibil tuturor celor care vor intra pe pagina de Facebook sau pe canalul de Youtube ale Muzeului Național al Literaturii Române Iași.

Organizatori: Muzeul Național al Literaturi Române Iași și Clubul de lectură „Alecart”.
Parteneri: Primăria Municipiului Iași, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, Colegiul Național Iași, Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași.
Coordonator proiect „Casa cu Arcade – Casa cu Poezie”: Iulian Pruteanu-Isăcescu.

Despre invitate:

Mariana CODRUȚ (n. 1956), una dintre cele mai autentice poete contemporane, a absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a PEN Club International. Poetă, prozatoare și publicistă, a debutat cu volumul de poezie „Măceșul din magazia de lemne” (1982), urmat de „Schiță de autoportret” (1986), „Tabieturile nopții de vară” (1989), „Existență acută” (1994), „Blanc” (2000), „Ultima patrie” (2007), „Areal. Antologie de poezie 1982-2007” (2011), „Hiatus” (2015), „pulsul nu poate fi minimalist” (2019), „Zonă complice”. Antologie cu poeme alese de Bogdan Crețu (2021). A fost distinsă cu numeroase premii, printre care Premiul „Cartea de poezie a anului”, acordat de Asociația Română a Creatorilor Culturali și Artiștilor în anul 2020.

Denisa GRĂDINARU (n. 2003) este membră a Clubului „Alecart”, fost redactor-șef „Alecart”, studentă la Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și colaboratoare a revistelor sibiene „Euphorion” și „Aplauze”, unde publică recenzii de carte sau cronici de teatru.

Andrada STRUGARU (n. 2001) este membră a Clubului „Alecart”, fost redactor-șef adjunct al revistei „Alecart”, studentă la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A publicat poezie, cronici de carte și eseuri în cele mai importante reviste de cultură. Este redactor la revista „Timpul” și a fost invitată, în calitate de poetă, la Festivalul Internațional de Poezie și Muzică „Poezia e la Bistrița”, la Festivalul Internațional de Poezie de la Sibiu „Poets in Transylvania” și la FILIT – Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași.

Alina VIȚEL (n. 2002) este membră a Clubului „Alecart”, fost redactor-șef adjunct al revistei „Alecart”, studentă la Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A obținut Premiul pentru poezie la cea de-a XIII-a ediție a Colocviilor Tinerilor Scriitori, Alba Iulia.