Bojdeuca „Ion Creangă”. Din istoria primului muzeu literar din România

Iulian Pruteanu-Isăcescu 

„În bojdeuca unde locuiesc eu, dorm afară și pe vremea asta, în 18 spre 19 septemvrie. De veți avea răbdare, că bunătate totdeauna ați avut, veți întreba poate, unde-i bojdeuca mea? Vă voi răspunde respectuos: în mahalaua Țicău, ce-i mai zic și Valea plângerei, strada Țicăul de Sus, no. 4 (dacă se mai poate numi stradă o hudicioară dosnică, plină de noroi păn’ la genunchi, când sunt ploi mari și îndelungate, zise și putrede, și la secetă geme colbul pe dânsa). Iar bojdeuca de căsuță în care locuiesc eu de vreo 18 ani e de vălătuci și povârnită spre cădere pe zi ce merge, de n-ar fi răzămată în vreo 24 de furci de stejar și acelea putrede. Iarna dorm într-o odăiță toată hrentuită, iară vara într-un cerdăcel din dos, începând de pe la mai și sfârșind pe la octomvrie, când este vremea bună cum îi acum. Așa m-am deprins”. (Ion Creangă către Titu Maiorescu, 19 septembrie 1887)

Iulian Pruteanu-Isăcescu, Bojdeuca „Ion Creangă”. Din istoria primului muzeu literar din România. Ediția a II-a revăzută și adăugită. Prefață de Mircea Coloșenco, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2019, 108 pp.

Muzeul „Vasile Pogor”. Din istoria Casei Pogor-Brătianu

Iulian Pruteanu-Isăcescu 

Prin vânzarea din 5 mai 1901, „a caselor cele mari cu dependințile: grădina, fântâna, pivnița și terenul lor”, dintre Vasile Pogor și principesa Maria Moruzzi, pentru suma de 97.000 lei, se încheie capitolul pogorăsc al destinului acestei case, început în anul 1776, prin cumpărătura pitarului Ioniță Cerchez. (…) Pentru casele cele mari a început etapa Moruzzi-Brătianu, care a presupus reparații radicale, prefaceri arhitecturale și modernizări, precum și amplasarea stemei familiei domnitoare a Moruzeștilor pe frontonul casei.

Iulian Pruteanu-Isăcescu, Muzeul „Vasile Pogor”. Din istoria Casei Pogor-Brătianu. Ediția a II-a, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2022, 122 pp.

Muzeul „Constantin Negruzzi”. Din istoria conacului Negruzzi de la Hermeziu

Iulian Pruteanu-Isăcescu

Un loc aparte în istoria conacului care a reînviat un trecut, l-au avut urmașii familiei, care începând cu anul 1982, au donat sute de obiecte din familie, și care reprezintă tot atâtea pagini din istoria acestei vechi familii. Cei mai importanți donatori sunt Ioana Rosetti, Dana Konya-Petrișor și Irina Fotiade, cărora li se adaugă Catinca Gherghel, Maria Don, Bradu Fotiade, Matei și Nicoleta Fotiade, iar actul de donație din 20 mai 2001 reprezintă cea mai importantă danie a acestor vrednici purtători ai unui nume ilustru: „Noi, urmașii lui Constantin Negruzzi, (…) am luat hotărârea, în deplină înțelegere, să donăm conacul familiei din satul Hermeziu, comuna Trifești, județul Iași, Muzeului Literaturii Române Iași – Casa Pogor. Această hotărâre se datorează faptului că oameni de inimă și cu suflet românesc au scos din neființa în care barbaria comunistă aruncase spiritualitatea țării noastre această casă care a adăpostit o importantă parte a acestei spiritualități”.

Iulian Pruteanu-Isăcescu, Muzeul „Constantin Negruzzi”. Din istoria conacului familiei Negruzzi de la Hermeziu, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2019, 118 pp.

Muzeul „George Topîrceanu”. Din istoria casei cu amintiri de pe strada Ralet

Iulian Pruteanu-Isăcescu

De cum pune piciorul în „intima grădiniță din fața casei”, vizitatorul este întâmpinat de un bust „gri și trist” al poetului. Pe peretele lateral al casei, lângă intrare, este fixată o placă din marmură, iar sub basorelieful poetului, stau săpate în timp cuvintele emblematice ale lui Tudor Arghezi: „Inteligent ca puțini oameni ai condeiului și manuscrisului, Topîrceanu din nobilă și discretă ținută nu și-a împărtășit sensibilitatea decât filtrată și bătând într-o nuanță voită și a dat amărăciunii și deziluziei ironie și sarcasm”. Din holul de intrare în micuța casă „precum un catren”, pașii vizitatorului dau în încăperea, ca o chilie, în care a locuit și a scris poetul, dominată de biroul de lucru pe care se găsesc, într-o reconstituire muzeografică, instrumente de scris (toc, suport pentru toc, călimară, port-sugativă, clește de capsat hârtie, cutie de lemn pictată pentru creioane). Sunt expuse și alte obiecte care fac trimitere la George Topîrceanu, iar atmosfera este completată de câteva piese de artă plastică.

Iulian Pruteanu-Isăcescu, Muzeul „George Topîrceanu”. Din istoria casei cu amintiri de pe strada Ralet. Prefață de Valentin Talpalaru, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2020, 134 pp.

Muzeul „Vasile Alecsandri”. Din istoria casei bardului de la Mircești

Iulian Pruteanu-Isăcescu

Scriitorul Vasile Alecsandri a trăit ca un adevărat „locuitor de la țară”, după propria-i mărturisire, retras într-o „pașnică singurătate”, în „sânul liniștii desăvârșite” de la Mircești, văzut ca un delicios Eldorado: „(…) pe lângă florile primăverii este una care pentru mine se deschide con amore: floarea lenii! O cultivez toată vara și o parte din toamnă. Cum sosește drăgălașa luna mai, eu închid dughiana și nu mă mai apropiu de tarabă… vreu să zic de biurou. Răsturnat pe un jilț american de verandă, gust de dimineață până-n seară acea dulce și fericită îndobitocire care se rudește cu cheful oriental; și mă ghiftui de verdeața câmpului. Je me mets au vert sau pe românește: mă dau la imaș”.
„Vremea vremuește” și doar în cumplita iarnă, șezând locului lângă sobă, scriitorul își găsea liniștea și inspirația pentru a lua pana în mână: „Îmi rămâne perspectiva gurii sobei în căsuța mea de la Mircești, în timpul lungilor luni de iarnă. De-aș putea lucra, întemnițarea mea ar avea farmec, căci imaginația mea se dedă la evoluții nebune la vederea zăpezii”.

Iulian Pruteanu-Isăcescu, Muzeul „Vasile Alecsandri”. Din istoria casei bardului de la Mircești. Prefață de Mircea Ciubotaru, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2023, 162 pp.