Garabet Ibrăileanu (1871-1936)

Garabet Ibrăileanu (23 mai 1871, Târgu Frumos, județul Iași – 12 martie 1936, Bucureşti) a fost critic, istoric literar, eseist și romancier. Personalitate influentă a culturii române din primele decenii ale secolului XX, unul dintre cei mai valoroși critici literari ai literaturii noastre și unul dintre cei mai apreciați profesori ai universității ieșene (unde a predat peste douăzeci de ani), Ibrăileanu s-a remarcat, deopotrivă, prin spiritul său democratic, prin distincția sufletească și conduita aleasă.

A debutat în 1889, sub pseudonimul Cezar Vraja, în revista „Școala nouă”. Între 1891 și 1895, a fost student la Facultatea de Filosofie, istorie și literatură a Universității din Iaşi. În aceeași perioadă, a publicat numeroase articole politice şi de critică literară (în ziarele „Munca”, „Lumea nouă”, „Evenimentul literar”). Ulterior, vreme de câțiva ani, a predat în învăţământul secundar (la Bacău, apoi la Iaşi). Totodată, a colaborat sporadic cu tipăriturile „Noua revistă română” şi „Curentul nou”. În martie 1906, a devenit secretar general de redacţie (funcţie deţinută până în 1933) al nou-înfiinţatei reviste „Viaţa românească”, avându-i ca directori pe Constantin Stere şi Paul Bujor. Ibrăileanu a fost cel care a reunit în jurul acestei publicații pe cei mai însemnați scriitori ai epocii, de la Mihail Sadoveanu la Octavian Goga, și de la Gala Galaction la Tudor Arghezi. În 1908, a ajuns profesor suplinitor de istoria literaturii române şi estetică literară la Facultatea de Litere din Iaşi, titularizându-se (în 1912) după obținerea titlului de doctor cu teza Opera literară a d-lui Vlahuţă. A predat la Universitatea din Iași până în 1934.

Prima carte importantă a lui Ibrăileanu, Spiritul critic în cultura românească (1909), este un eseu sociologic despre geneza formelor culturii în România. A mai publicat Scriitori şi curente (1909), Note şi impresii (1920), După război – Cultură şi literatură (1921), Scriitori români şi străini (1926), Studii literare (1930), toate conținând analize valoroase asupra scriitorilor clasici și contemporani. Amintiri din copilărie și adolescență, o biografie detaliată, scrisă în 1911, va rămâne postumă. Un roman de analiză a sentimentului iubirii, devenit clasic în literatura română, Adela, a apărut în 1933 și a încheiat activitatea literară a lui Garabet Ibrăileanu. Pentru acest roman a primit Premiul național de proză.

Tot în 1933, deja bolnav, Ibrăileanu a părăsit redacţia „Vieţii româneşti” (care în 1930 se mutase de la Iași la București), revista fiind preluată de G. Călinescu şi Mihai Ralea. Un an mai târziu, s-a retras definitiv din viața literară. Pentru activitatea sa marcantă în mai multe domenii, Academia Română l-a ales membru postmortem.