Vasile Alecsandri (1821-1890)

Vasile Alecsandri (21 iulie 1821, Bacău – 22 august 1890, Mircești, județul Iași) a fost poet, folclorist, dramaturg, prozator, om politic și diplomat. Este cel mai cuprinzător dintre scriitorii generației sale, manifestându-și talentul în aproape toate genurile și speciile literare. Membru al Societății Literare Române (devenită Academia Română în 1879), membru onorific al Societății Culturale „Junimea” de la Iași, până la sfârșitul vieții, cel care coordonează, din 1854, revista „România literară”, director al Teatrului Național din Iași (este considerat creatorul teatrului românesc și al literaturii dramatice din România). Sunt câteva aspecte ale recunoașterii acestui personaj de seamă al Țării Moldovei, și mai târziu al României.

A debutat în 1840, cu nuvela romantică Buchetiera de la Florența, publicată în paginile revistei „Dacia literară” și, peste câteva luni, cu vodevilul Farmazonul din Hârlău. Cu poezie apare pentru prima dată în limba română (înainte scrisese în franceză) în „Calendar pentru poporul românesc”. Era anul 1843. Alecsandri este considerat unul dintre pionierii pastelului în literatura noastră și un reprezentant remarcabil al acestei specii literare. Pastelurile sale, alături de o parte din legende și de proza memorialistică, au rezistat trecerii timpului. Descoperirea poeziei populare va marca, de asemenea, destinul său de scriitor și va avea consecințe semnificative asupra dezvoltării literaturii române în secolul trecut. Se numără și printre primii scriitori români traduși în străinătate. Poeziile populare, dar și o parte din cele de autor, i-au fost tălmăcite în franceză, germană și engleză. Opera sa impresionantă cuprinde poezii, și amintim cele două volume intitulate Poezii poporale. Balade (Cântice bătrânești) adunate și îndreptate de Vasile Alecsandri (1852 și 1853), dar și poeziile originale din Doine și lăcrimioare (1853), teatru, cu nemuritorul personaj Chirița, de exemplu Chirița în provincie (1855), sau Chirița în voiagiu (1865), proză, precum nuvela Balta Albă ori drama istorică Despot Vodă. Pentru cea din urmă, dar și pentru poeziile din ultimul volum de Opere complete, scriitorul a primit Premiul Academiei Române în 1881.

În paralel cu activitatea literară, bardul de la Mircești a participat la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova, redactând unul din documentele ei programatice, și, drept urmare, a fost exilat un an în Franța. Întors în țară, ia parte la luptele pentru Unirea Principatelor Române, numărându-se printre devotații principelui Alexandru Ioan Cuza. Va urma apoi o carieră de om politic, fiind, în mai multe rânduri, diplomat și ministru.