Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași, invită publicul marți, 26 martie 2024, la conferința cu tema Secvențe din istoria muzicii românești. Junimiștii și muzica, ce se va desfășura, începând cu ora 17:00, în casa „cu ferestrele toate luminate”, în saloanele căreia aveau loc faimoasele ședințe junimiste. Evenimentul, organizat pentru a celebra Ziua Muzeului „Vasile Pogor” – Casa Junimii, o are ca invitată pe conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, care va vorbi publicului despre specificul muzical al secolului al XIX-lea, conturând practicile din saloanele boierești ale vremii și evidențiind interesul muzicienilor străini pentru muzica națională.
Ilustrația muzicală (pian) va fi asigurată de conf. univ. dr. Cristina Andra Răducanu din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iaşi, iar gazda întâlnirii va fi dr. Diana Vrabie, muzeografă MNLR Iași.
Pentru a fi accesibil tuturor celor interesați, evenimentul de la Casa Junimii va fi transmis în direct și online, pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube ale Muzeului Național al Literaturii Române Iași.
Despre invitate:
- Irina Zamfira Dănilă (n. 1970) a absolvit Facultatea de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie Muzicală şi Teatru, este conf. univ. dr. în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iaşi și dirijor al ansamblului vocal-instrumental ,,Floralia” al Universității Naționale de Arte „George Enescu”.
A obținut titlului de Doctor în muzică cu teza „Valorificarea sursei bizantine şi psaltice în creația compozitorilor din Moldova”, sub coordonarea prof. univ. dr. Mihail Cozmei. A publicat numeroase studii și articole, fiind atât coordonator, cât și îngrijitor la diverse volume de specialitate. Din 2007 este redactor al revistei de arte bizantine ,,Byzantion romanicon”, iar din 2013, este membru în colectivul de redacție al revistei de muzicologie „Artes”. A fost membru în juriul mai multor festivaluri-concurs naționale de muzică tradițională și psaltică, a participat la emisiuni radiofonice și de televiziune, a susținut numeroase recitaluri de colinde românești și balcanice, muzică grecească, muzică veche românească, contribuind la îmbogățirea discografiei ansamblului vocal-instrumental ,,Floralia”. - Cristina Andra Răducanu (n. 1977) a absolvit Facultatea de Interpretare Muzicală – specializarea pian și este conf. univ. dr. în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iaşi.
A obținut titlului de Doctor în muzică (Magna cum laudae) cu teza „Studiul romantic pentru pian” sub îndrumarea prof. univ. dr. Viorel Munteanu. A publicat articole referitoare la interpretarea pianistică precum și cronici muzicale, a participat la recitaluri de pian, muzică de cameră și concerte simfonice.
Coordonatoarea evenimentului este Andreea Tacu, muzeografă MNLR Iași.
În aceeași zi, în intervalul 16:00-17:00, la Muzeul „Vasile Pogor” – Casa Junimii se va desfășura o nouă ediție a Clubului de lectură pentru copii și adolescenți (10-15 ani), coordonat de Alina Aron și Dora Cană.