-
Prin vânzarea din 5 mai 1901, „a caselor cele mari cu dependințile: grădina, fântâna, pivnița și terenul lor”, dintre Vasile Pogor și principesa Maria Moruzzi, pentru suma de 97.000 lei, se încheie capitolul pogorăsc al destinului acestei case, început în anul 1776, prin cumpărătura pitarului Ioniță Cerchez. (…) Pentru casele cele mari a început etapa Moruzzi-Brătianu, care a presupus reparații radicale, prefaceri arhitecturale și modernizări, precum și amplasarea stemei familiei domnitoare a Moruzeștilor pe frontonul casei. Iulian Pruteanu-Isăcescu, Muzeul „Vasile Pogor”. Din istoria Casei Pogor-Brătianu. Ediția a II-a, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2022, 122 pp.
-
De la deschiderea Casei Muzeelor încoace, cel mai fotografiat loc este, fără îndoială, sala „Rezervația de îngeri”, concepută de artistul vizual Felix Aftene și dedicată poetului Emil Brumaru. Nu au fost puțini însă nici vizitatorii care, inspirați și emoționați de acest spațiu muzeal, și-au exprimat dorința de a găsi la magazinul nostru de suvenire o carte de poezie semnată Emil Brumaru. În întâmpinarea dorinței lor, scoatem în lume astăzi o antologie „cu îngeri”...
Nicoleta Dabija
-
„În patrimoniul Vilei Sonet de pe strada Rece nr. 5, din Iași, casă pe care a construit-o și în care a locuit Mihai Codreanu în ultimul sfert de veac, se găsesc manuscrisele și cupeurile din ziare a 396 de aforisme. Parte din ele au mai fost publicate și postum în diverse cărți și periodice printre care: Mihai Codreanu – Scrieri, de Constantin Ciopraga și Ilie Dan, Sonete și aforisme (ediție îngrijită și prefațată de Ion Arhip), revista Cronica (anul I, nr. 24, 23 iulie 1966); dar niciodată în totalitate, într-un volum de sine stătător. După mai bine de un secol de la elaborarea acestor maxime, volumul Din Filosofia Nimicului vine, oarecum, să împlinească în parte visul autorului.” (Beatrice-Iuliana Panțiru, Prefață)
-
Un loc aparte în istoria conacului care a reînviat un trecut, l-au avut urmașii familiei, care începând cu anul 1982, au donat sute de obiecte din familie, și care reprezintă tot atâtea pagini din istoria acestei vechi familii. Cei mai importanți donatori sunt Ioana Rosetti, Dana Konya-Petrișor și Irina Fotiade, cărora li se adaugă Catinca Gherghel, Maria Don, Bradu Fotiade, Matei și Nicoleta Fotiade, iar actul de donație din 20 mai 2001 reprezintă cea mai importantă danie a acestor vrednici purtători ai unui nume ilustru: „Noi, urmașii lui Constantin Negruzzi, (…) am luat hotărârea, în deplină înțelegere, să donăm conacul familiei din satul Hermeziu, comuna Trifești, județul Iași, Muzeului Literaturii Române Iași – Casa Pogor. Această hotărâre se datorează faptului că oameni de inimă și cu suflet românesc au scos din neființa în care barbaria comunistă aruncase spiritualitatea țării noastre această casă care a adăpostit o importantă parte a acestei spiritualități”. Iulian Pruteanu-Isăcescu, Muzeul „Constantin Negruzzi”. Din istoria conacului familiei Negruzzi de la Hermeziu, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2019, 118 pp.
-
Cărturar de aleasă ținută, european prin vocație, Dosoftei a trăit vremuri de grea încercare, atât pentru Țara Moldovei, cât și pentru destinul său, așa cum avea să mărturisească devotul mitropolit în prefața la «Viața și petrecerea sfinților»: «într-atâta lungă vreame scriind și tălmăcind câte am putut birui în acești veaci grei ai țărei, abia cu mult greu am scris». «Psalmii în versuri» ai lui Dosoftei nu sunt o traducere, ci o încercare de tipul «parafrazei versificate», o «transferare a poeziei psalmistului în limba română» (Al. Andriescu), în așa fel încât «să poată trage hirea omului cătră cititul ei». Metoda parafrazei (un mod de a rescrie și explica un text puțin accesibil) s-a răspândit în timpul Evului Mediu și în Renaștere (cu prelungiri) și a fost intens folosită atât de reprezentanții Reformei (Martin Luther, Jean Calvin, Philipp de Melanchthon, Théodore de Bèze), cât și de cei ai reformei catolice și ai Contrareformei.
Iulian Pruteanu-Isăcescu
Dosoftei, Psalmi în versuri. Antologie și prefață de Iulian Pruteanu-Isăcescu, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2020, 110 pp. -
De cum pune piciorul în „intima grădiniță din fața casei”, vizitatorul este întâmpinat de un bust „gri și trist” al poetului. Pe peretele lateral al casei, lângă intrare, este fixată o placă din marmură, iar sub basorelieful poetului, stau săpate în timp cuvintele emblematice ale lui Tudor Arghezi: „Inteligent ca puțini oameni ai condeiului și manuscrisului, Topîrceanu din nobilă și discretă ținută nu și-a împărtășit sensibilitatea decât filtrată și bătând într-o nuanță voită și a dat amărăciunii și deziluziei ironie și sarcasm”. Din holul de intrare în micuța casă „precum un catren”, pașii vizitatorului dau în încăperea, ca o chilie, în care a locuit și a scris poetul, dominată de biroul de lucru pe care se găsesc, într-o reconstituire muzeografică, instrumente de scris (toc, suport pentru toc, călimară, port-sugativă, clește de capsat hârtie, cutie de lemn pictată pentru creioane). Sunt expuse și alte obiecte care fac trimitere la George Topîrceanu, iar atmosfera este completată de câteva piese de artă plastică. Iulian Pruteanu-Isăcescu, Muzeul „George Topîrceanu”. Din istoria casei cu amintiri de pe strada Ralet. Prefață de Valentin Talpalaru, Editura Muzeelor Literare, Iași, 2020, 134 pp.
-
Stoc epuizatUn muzeu literar este, dincolo de orice altă descriere îndreptățită, o mare poveste despre oameni admirabili ai trecutului, pe care munca altor oameni demni de admirație, ai prezentului, o îmbogățește în timp, fără a-i altera esența. Apărută pentru a marca trei decenii de existență autonomă a Muzeului Național al Literaturii Române Iași și scrisă de oameni care-i construiesc ziua de azi și-i schițează ziua de mâine, culegerea de față vine să sublinieze acest lucru. Prin incursiuni bine documentate, de multe ori inedite, în istoria literară păstrată și pusă în valoare de casele memoriale și muzeele din cadrul instituției, volumul se constituie într-o amplă invitație scrisă de a ne fi alături în această mare poveste.
Lucian Dan Teodorovici