* Vornicul Vasile Alecsandri (1792-1854) – Fotografie din Arhiva MNLR Iași

Din Condica calităților persoanelor aflătoare în slujba Arhivei Statului pe anul 1849, aflăm că Vasile Alecsandri tatăl s-a născut la Iași în anul 1792, a învățat „în școlile Capitaliei”, cunoștea elinește, dar și că era un om cu stare „de sine câștigată”, de la părinți avusese numai „creștirea”.

Și-a început cariera ca sameș la Tighina, înainte de trecerea Basarabiei sub stăpânire țaristă. A fost ridicat la rangul de medelnicer în timpul domniei lui Scarlat Callimachi (1818), după care s-a înălțat treptat, prin vrednicia lui, până la cele mai înalte ranguri boierești: căminar (1823), spătar (1826), postelnic (1840), devenind vornic în 1844, „pentru slujbele jărtvite” . Între anii 1821 și 1827, a fost sameș al veniturilor domeniilor mănăstirilor închinate și ale grecilor, ca din anul 1832 să ajungă cel dintâi funcționar al Departamentului Finansului, administratorul finanțelor întregii Țări a Moldovei. Având mare trecere pe lângă Domnitorul Grigore al V-lea Ghica, i s-a încredințat în anul 1849 postul de conducere al Arhivelor Statului, pentru „osăbitele merite” ce a „dizvălit prin îndeletnicire vreme de mai mulți ani în trebile Statului”, înlocuind pe Gheorghe Asachi, întemeietorul și organizatorul Arhivelor Statului la 1 ianuarie 1832.

„Portretele ce-l înfățișează îl arată ca bărbat frumos, cu ochii aceia mari care vor fi caracteristici familiei (se vor regăsi și la fiu și, mai departe, și la fiica acestuia; cu port bogat și cu o notă de eleganță și mai vizibilă în costumul oriental al epocii. Liniștit, sigur de sine, stăpânind – o viață de om – oameni și împrejurări, el adunase și un fond de înțelepciune practică, pe care o concentra în sfaturi. (…) Era și un om chivernisit pentru sine, cu pricepere în sporirea, administrarea și consolidarea averii sale”.[1]

Vornicul Vasile Alecsandri a fost însoțit cu Elena Cozoni (1800-1842), fiica pitarului Dumitrache Cozoni. S-a stins din viață la 3 august 1854, de apoplexie („dambla”), iar slujba înmormântării sale a fost oficiată de trei arhierei, Mihai-Meletie Racoviță, nepotul de fiu al domnului Ștefan Racoviță al Țării Românești, Ghenadie Tripolios și Nectarie Hermeziu: „Ultima distincțiune pentru un om, a cărui viață n-a fost interesantă, dar rodnică și folositoare țării și familiei sale”.[2]

A fost îngropat în cimitirul bisericii Sf. Spiridon din Iași. În anul 1928, osemintele sale au fost transferate în mausoleul lui Vasile Alecsandri de la Mircești.

Iulian Pruteanu-Isăcescu (Șef Birou programe culturale)

[1] Elena Rădulescu-Pogoneanu, Viața lui Alecsandri, Craiova, [1940], p. 16.

[2] Sever Zotta, La centenarul lui Vasile Alecsandri (1821-1921), Iași, 1921, p. 15.