În august 1915, coloanele ziarelor din țară anunțau comemorarea a 25 de ani de la trecerea în neființă a lui Vasile Alecsandri, ce urma să se desfășoare la Mircești. Fotografia, aflată în patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, surprinde un moment al acelei zile, solemnul parastas începând la ora 10.00, când episcopul Teodosie Atanasiu al Romanului, cu o bogată asistență de preoți, a început slujba religioasă. În prim-plan, alături de episcop, ieșind din casă, apare văduva scriitorului, căreia i se aducea un frumos omagiu în „Gazeta Transilvaniei” din 26 august 1915, subliniindu-se grija ei pentru conservarea casei, obiectelor, curții, în eventualitatea deschiderii unui muzeu: „Totul a fost păstrat cu sfințenie, atât la interior cât și la exteriorul căsuței din Mircești. Simți parcă stând de vorbă cu devotata tovarășă a poetului zilele de reverie ale bardului”.
Paulina Alecsandri, fiica lui Iosefin și a Elenei Lukasievici, era o poloneză brunetă cu ochi verzi, de condiție modestă, cu 20 de ani mai tânără decât poetul, de care acesta se îndrăgostise văzând-o robotind într-un han din Târgu Frumos. Au avut împreună o fiică, Maria (prezentă și ea în fotografie). Paulina s-a stabilit la Mircești în 1861. Întrucât la moartea Elenei Negri poetul Vasile Alecsandri jurase că nu se va mai căsători, conviețuirea celor doi a devenit legitimă abia la majoratul fetei, după revenirea acesteia de la Paris, căsătoria având loc la primăria din Mircești, în 1876. Paulina l-a îngrijit și l-a respectat, văzând totodată de gospodărie, armonia dintre ei fiind relevată de corespondența păstrată la Academia Română.
La slujba de pomenire din anul 1915, au participat miniștrii V.G. Morțun și I.G. Duca, Constantin I. Istrati, reprezentantul Academiei Române, reprezentantul Universității din București, prof. Dimitrie Onciul, Petre Locusteanu, din partea Teatrului Național București. Discursuri au mai ținut Mihai Codreanu, Mihail Sadoveanu, George Mârzescu, din partea orașului Iași.
Trecuseră deja 25 de ani de la înmormântarea lui Vasile Alecsandri, când o mare de oameni s-a deplasat la Mircești pentru a-și lua rămas bun de la poet. Episcopul Melchisedec Ștefănescu de la Roman a oficiat atunci slujba în fața participanților: Grigore Cobălcescu, Petru Poni, Aristizza Romanescu, Alexandru Lahovari, Ion Bianu, Alexandru Lambrior, Vasile Pogor, din partea societății „Junimea”, Gheorghe Ionescu-Gion, reprezentantul presei de la București (ce dorise să ia și masca mortuară, însă trupul îmbălsămat al poetului fusese depus deja în cele două sicrie, de plumb și de stejar), de la Vaslui veniseră cei „9 soldați și cu sergentul 10”, în persoana lui Constantin Țurcanu. Neputând participa, Mihail Kogălniceanu a trimis o scrisoare de condoleanțe Paulinei, iar Doamna Elena Cuza, o telegramă.
Paulina Alecsandri a îndeplinit dorințele din testamentul poetului, construind un locaș de școală, înzestrând câteva fete din sat cu boi și care, donând Academiei Române manuscrisele poetului, iar după ani și procese, reușind să doneze și casa, pentru a deveni muzeu. În 1928, aceasta trecea în grija Academiei Române, care numea și un custode pentru a primi vizitatorii, iar în 1957, avea să fie inaugurat muzeul.
La insistențele lui Emil Racoviță, în 1928, sicriul a fost mutat din „șandramaua” ce servise ca mormânt al poetului, în mausoleul construit cu ajutorul Academiei. Aici este depusă și soția scriitorului, din 1921, alături de rămășițele părinților lui Vasile Alecsandri, pe care tot Paulina reușise să le aducă de la biserica „Sfântul Spiridon” din Iași.
Muzeograf Indira Spătaru (Muzeul „Otilia Cazimir”)
