Lucrarea de artă decorativă, aflată în patrimoniul Muzeului „Mihai Codreanu” (Vila Sonet), i-a aparținut poetului Mihai Codreanu (1876-1957), fiind călimara de birou a sonetistului, obiect la care a ținut foarte mult.

Lucrarea este alcătuită dintr-o piesă centrală – o statuetă care îl înfățișează pe Voltaire șezând pe un jilț – și două recipiente laterale – călimări pentru cerneală cu capace ornamentate. Toate cele trei obiecte sunt fixate pe un suport din marmură neagră cu locaș pentru tocuri. Statueta este o replică a lucrării sculptorului neoclasic Jean-Antoine Houdon (1741-1828), renumit pentru busturile și statuile filosofilor, inventatorilor și figurilor politice ale Iluminismului, printre care și „Voltaire șezând” din 1781. Pe capacele călimărilor pot fi văzute două măști, așezate spate în spate, una cu o expresie veselă, cealaltă tristă. Sunt simbolul universal pentru teatru, de origine greacă, reprezentând comedia și tragedia.

Acest obiect de artă decorativă, așezat pe biroul de lucru al poetului, a fost specificat în două testamente ale sonetistului.

Muzeograf Beatrice Panțiru (Muzeul „Mihai Codreanu”)