Printre obiectele de patrimoniu care îți atrag atenția la intrarea în camera de curat a Bojdeucii se numără tabloul de pe peretele dinspre nord, deasupra lăicerului în culori vegetale. Pentru cine nu cunoaște cât de cât biografia lui Ion Creangă, portretul pare să înfățișeze un om cu tonus sănătos, viguros, cu culori în obraji. Este pictat cu ochiul unui prieten, evident. Realitatea sigur era alta și de acest lucru ne putem da seama dacă punem alături fotografia după care a fost realizat tabloul și pictura semnată de pictorul iconar V. Mușnețanu. În fotografie se văd distinct ravagiile bolii, paloarea scriitorului, părul bogat altădată, vizibil rărit și privirea care spune multe despre suferințele nemărturisite.
Tabloul își are originea într-un gest de mulțumire al pictorului pentru un serviciu legat de fiul său, făcut de Ion Creangă, săritor la necazurile megieșilor și apropiaților. Tabloul este pictat și dăruit în ultimul an de viață al scriitorului, posibil în preajma zilei sale de naștere, 1 martie 1889. De atenția pictorului s-a bucurat și Tinca, portretul ei, de dimensiuni mult mai mici, fiind realizat tot atunci și expus pe peretele din spate al cuhniei.
Povestea tabloului este și ea interesantă: a ajuns în posesia învățătorului Mihai Lupescu din Bogdăneștii Sucevei care l-a cumpărat de la Tinca după moartea scriitorului și l-a donat Academiei Române la 21 noiembrie 1910. Tabloul a stat la loc de cinste în biroul lui G. Călinescu și ulterior al profesoarei Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Cu eforturile și insistența scriitorului și muzeografului Constantin Parascan, tabloul a fost transferat Bojdeucii, revenind, probabil, pe locul unde îl va fi pus în cui chiar Ion Creangă.
Muzeograf Valentin Talpalaru (Muzeul „Ion Creangă”)
