Foto: Muzeul „Otilia Cazimir” (iunie 1972)
Muzeul Național al Literaturii Române Iași cuprinde între filialele sale și casa poetei Otilia Cazimir, construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, devenită muzeu la 10 iunie 1972 prin donația spațiului ocupat efectiv de poetă, de către nepoata acesteia, dr. Alice Zaiț, obiectele fiind achiziționate de Muzeul de Literatură al Moldovei, pe atunci parte a Complexului Muzeistic Iași. Clădirea fusese cumpărată de către tatăl poetei, Gheorghe Gavrilescu, familia cu cei cinci copii stabilindu-se la Iași în 1898, pe când mezina Alexandrina Gavrilescu, viitoarea poetă Otilia Cazimir, avea patru ani.
La cei 50 de ani de la deschiderea pentru public a muzeului memorial, spicuim câteva impresii ale unor vizitatori distinși, unii dintre ei apropiați ai Otiliei Cazimir, alții exprimându-și dragostea și recunoștința pentru existența acestui muzeu. Frumoase cuvinte au rămas însemnate în paginile Cărții de impresii, semnate de Smaranda Chehata, sora scriitorului Cezar Petrescu – „Cu sufletul plin de nespusă înduioșare am pășit pragul acestui cuib de discretă și autentică creație. Ne închinăm în fața celor care au luat inițiativa trecerii acestui sălaș printre casele memoriale ale neamului. Este o piatră în plus la temelia noastră spirituală. – 7 ianuarie 1973.”; Alice Dohovici, Corneliu Sturzu, Ioanid Romanescu – „Profundă recunoștință Doamnei Otilia Cazimir, Poetei și Omului, de la care am avut de învățat atâtea lucruri frumoase”; Teodor Caranfil, Coralia Meteleanu, alintată de poetă „Țâr” –„Iubita noastră Didi nu mai este, dar va fi veșnic cu mine. Am venit pentru prima oară la «Casa memorială» Otilia Cazimir, dar – eu, sunt aici – acasă! Țâr, aprilie 1984”; Constantin Ciopraga – „Din nou în casa duduii Otilia. Soare, ca odinioară. Vegetația, spațiul din preajmă, înconjurimea caracteristică, sunt în fond cam aceleași. Și micul birou din salonaș păstrează aerul de atunci și scoarțele vechi, cu motive tradiționale, tablourile, fotografiile, obiectele de epocă vorbesc de Lumini și umbre, de oaspeții delicatei amfitrioane. Lipsește ființa ei concretă. Îi simțim însă sufletul, îi reînviem privirea, îi vedem mintal zâmbetul. Pricepem, contemplându-i în vitrinele casei memoriale operele, că Otilia Cazimir – de care ne-am despărțit exact acum douăzeci de ani – supraviețuiește în spirit. În noi și în cei care vor veni. – 8 iunie 1987”.
La ceas aniversar, Cartea de impresii a muzeului își deschide paginile pentru toți vizitatorii ce trec pragul casei în care Otilia Cazimir a revărsat dragostea și sufletul său în poezii, pagini de proză, până acum 55 de ani, când ostenită, a plecat la cele veșnice, odaia sa de suflet păstrându-i tandră amintirea.
Muzeograf Indira Spataru (Muzeul „Otilia Cazimir”)
