La 26 august 1890, la Mircești, avea loc înmormântarea lui Vasile Alecsandri (1821-1890). În fotografia din patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, în prim-plan, pe scările casei, se află soția poetului, Paulina, născută Lucasievici, fiica acestuia, Maria Bogdan și episcopul Melchisedec Ștefănescu, de la Roman. Răpus de cancer hepatic și pulmonar, poetul avea să fie înmormântat în curtea casei sale, unde s-a improvizat un lăcaș, „șandramaua” despre care pomenea cu reproș și amărăciune ulterior Emil Gârleanu, vizavi de gloria lui Vasile Alecsandri.

Au participat aproximativ 5.000 de persoane, între care: Ion Bianu, din partea Academiei Române, Alexandru N. Lahovari, ministrul Afacerilor Străine, Gheorghe Ionescu-Gion, reprezentantul presei la București, Vasile Pogor, de la Vaslui au venit pe jos cei „9 soldați și cu sergentul 10”, în persoana lui Constantin Țurcanu, apoi Grigore Cobălcescu, Petru Poni, actrița Aristizza Romanescu, interpretă în piesele lui Alecsandri.

Doamna Elena Cuza a trimis o telegramă, iar Mihail Kogălniceanu, o scrisoare de condoleanțe Paulinei. Aceasta din urmă a respectat dorințele exprimate în testamentul poetului și i-a donat manuscrisele Academiei Române, a făcut o școală și a înzestrat mai multe fete din sat.

Sicriul a fost dublu, prevăzut cu geam, prin care putea fi văzut poetul îmbălsămat. Ionescu-Gion a venit de la București pentru a-i lua masca mortuară, însă fusese deja depus și atunci a realizat niște crochiuri, pe care vizitatorii le pot vedea expuse în mausoleu. La insistențele savantului Emil Racoviță, în 1928, Academia Română construiește mausoleul, în stilul vechilor zidiri mănăstirești, arhitect fiind Nicolae Ghica-Budești, iar pictor Paul Molda.

„Voi muri, sunt convins, așa cum am trăit, luptând pentru gloria și înflorirea României” (Vasile Alecsandri).

Muzeograf Indira Spătaru (Muzeul „Otilia Cazimir”)