Muzeul „Otilia Cazimir” din Iași a adăpostit numeroase obiecte provenind de la George Topîrceanu, între care și caricatura poetului, așa cum se poate observa într-o fotografie datând din 1955. Caricatura se află actualmente în Muzeul „George Topîrceanu”.
Lucrarea îi aparține lui Ion Sava și făcuse parte dintr-o serie de expoziții organizate în perioada decembrie 1928 – ianuarie 1929 la București, urmate de alte două, la Iași. Caricaturile stilizate, atingând ușor grotescul, urmau rigoarea geometrică, fiind ușor colorate, însuflețite de spiritul ludic, lucrate în stil expresionist, constructivist, cubist, subliniind caracteristicile nu atât fizice, cât spirituale ale unor cunoscute figuri din lumea actorilor și scriitorilor.
Expoziția fusese organizată, la Iași, în localul revistei „Viața românească”, în primăvara și iarna anului 1929 și printre personajele creionate figura și cea a lui George Topîrceanu, care nu o găsise tocmai pe placul său, ca un pedant ce era, atent la ținuta sa, purtând mereu oglinjoară în buzunar, pudrându-și nasul ori de câte ori considera a fi necesar. Ori tocmai acest aspect îl îngroșase autorul caricaturii, exagerând nasul poetului, reprezentându-l cu pălărie pe un cap mare, cu nasul proeminent, pe trupul „de codobatură”, înălțat pe ghetele cu tocuri. S-a stârnit o polemică în presă între caricaturist și cel reprezentat, între ei arbitrând Ionel Teodoreanu, apărând dreptul caricaturii, elogiind talentele celor doi.
La un savuros schimb de replici asistau cititorii ziarului „Lumea” din Iași din 2 ianuarie 1930. „Am văzut mai întâi, scria George Topârceanu cu verva sa umoristică, lipite pe pereți o mulțime de mutre – oameni din Iași, pe care parcă-i cunoașteam, parcă nu… Dar la urmă m-am făcut că nu-i cunosc, ca să nu se simtă prea jenați de prezența lor acolo… Fiind un caricaturist de mare talent, dl Sava e o persoană care vede lucrurile strâmb, le zugrăvește geometric și le colorează fistichiu. Așa vede dsa (…) După ce omul e urât prin definiție, caricaturistul îl admonestează degeaba și-l face mai urât decât este în realitate (…) Nu s-ar cădea oare să-i facă cineva și d-sale caricatura? Uite, eu, dacă aș avea talent, l-aș face pe d. Sava, de exemplu, în formă de paralelipiped, așezat pe doi cilindri cu pantofi de lac la capete, iar deasupra i-aș pune o sferă sau o circomferință în chip de zero cu sprâncene. Ori, simplificând puțin, aș spune despre d. Sava că e… un pătrat cu ochi”. În duelul ironiilor intervenea împăciuitor Ionel Teodoreanu, în aceeași revistă, elogiind talentul lui Ion Sava care „îmbogățește configurația unei fizionomii, a unei siluete, cu o caracteristică necunoscută, răsturnând echilibrul convențional al realității, printr-o răstălmăcire plastică, dând naștere efectului umoristic. Iată de ce caricatura lui Sava e un adevărat tonic”, accentuând similitudinea între umorul caricaturistului și umorul poetului „E atâta identitate între cele două talente, încât singura mea consolare, de când domnul Topîrceanu scrie mai rar, mai sincopat, e că geamănul său întru agerime umoristică, Ion Sava, creează mereu caricaturi originale, în care ochiul și mintea mea găsesc aceeași complexă delectare pe care nimeni în literatură decât d. Topîrceanu nu mi-a dat-o.”
Otilia Cazimir avea să scrie Pe marginea unei „miscellanea”, în volumul Licurici, 1930, complotând simbolic vizavi de „reprezentarea plastică” a scriitorului cu Top: „Am răsfoit și eu volumul./ N-or fi frumoși poeții… Natural,/ Altminteri ar fi fost un cumul./ Dar mie,/ Cei ce s-au apucat de poezie/ Sunt toți, – până la ultimul, – strigoi.// Când mă uitam, pe rând, la fiecare,/ Aveam, așa, o vagă presimțire/ Că mă așteaptă o nenorocire./ Și când am dat, în fine, de propriul meu chip/ Era să țip/ De spaimă și de indignare!// Mă văd aici/ Cu gură strâmbă, cu ochi mici,/ Cu nasul ca de cucuvea,/ Cum te arată, când te uiți de-aproape/ Oglinzile-nrămate-n tinichea,/ Cu sticla verde care face ape.// Cum, asta-s eu?/ Nu s-a făcut cumva confuzie?…”.
Muzeograf Indira Spătaru (Muzeul „Otilia Cazimir”)