Una dintre fotografiile aflate în patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași ni-l arată pe profesorul Garabet Ibrăileanu în 1912, surprins pe drumul către Universitate.

Era al patrulea an în care preda istoria literaturii române moderne și estetică literară studenților de la Facultatea de Litere și Filosofie din Iași, cu tot cu întreruperea din 1911, când, sub noua putere, conservatoare, a fost înlocuit cu Eugen Lovinescu. Abia pe 1 octombrie 1912, după susținerea doctoratului cu teza Opera literară a d-lui Vlahuță, o decizie ministerială îl va numi pe Ibrăileanu titular la catedra de Istoria Literaturii Române Moderne. O dispută continuă, proteste și injurii precedaseră acest moment. Majoritatea consiliului fusese în favoarea lui I. Panu, un alt profesor de liceu, care, formal, îndeplinea condițiile titularizării.

Singura consolare din perioada tulbure în care se discuta numirea lui la catedră a fost, probabil, debutul editorial din 1909, cu lucrarea Spiritul critic în cultura românească, urmată la scurt timp de cartea Scriitori și curente. Tot acum, își va redacta biografia apărută postum cu titlul Amintiri din copilărie și adolescență. Prestigiul îi crescuse și el îndeajuns, datorită revistei „Viața românească”, pe care o coordona pe atunci la Iași.

Zâmbetul imortalizat de fotograf în 1912 ni-l putem închipui ca pe-o mărturie a clipei triumfului lui Garabet Ibrăileanu, la capătul unei situații spinoase, cum s-a dovedit aducerea lui la Universitate.

Muzeograf Nicoleta Dabija (Birou programe culturale)