Profira Sadoveanu, fiica scriitorului Mihail Sadoveanu (1880-1961), își amintea că „în anul 1933 (…) mașina de scris încă nu pătrunsese în dealul Copoului. Cutiile cu penițe Feder Iserlohn se lăfăiau pe biroul maestrului, iar condeiele de toate culorile, mărimile și grosimile zăceau pe toate mesele și prin toate sertarele casei; căci nici tocurile rezervor nu erau la modă”.
Unul dintre aceste condeie, din lemn de abanos și aur, retractabil, inscripționat „A.W. Faber New York 8”, din patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași se găsește în Arhiva Muzeului „Mihail Sadoveanu” din Iași.
Oricare dintre operele din perioada de maturitate artistică a scriitorului, ca: Hanu Ancuței, Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, Nunta domniței Ruxanda, Baltagul, Creanga de aur, putea să fi fost așternută pe colile de hârtie cu acest condei, în liniștea vilei cu turnișor pătrat din dealul Copoului, după cum însuși autorul lor spune într-un interviu acordat lui Vasile Netea: „Pe acestea le socotesc opere de maturitate, opere care vor rămâne. Acestora nu le am nimic de obiectat. Mă reprezintă bine”.
Muzeograf Lăcrămioara Agrigoroaiei (Muzeul „Mihail Sadoveanu”)