Ceasul de aur al lui Mihai Eminescu

„Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,/ Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare…” (Scrisoarea I)

În 1909, la 20 de ani de la stingerea din viaţă a poetului Mihai Eminescu, apărea o însemnare în legătură cu existenţa unui ceasornic: „Pe la începutul lui iulie 1881, Gheorghe Eminovici, tatăl poetului, a venit la Bucureşti ca să vadă pe poet, care se găsea în capitală. Cu această ocazie, a cumpărat şi dăruit poetului un ceas de aur cu lanţ, care l-a costat 40 de galbeni” (40 de galbeni însemna enorm la vremea aceea. Cu un singur galben se puteau cumpăra doi boi).

Veronicăi Micle, la 17 februarie 1882, Eminescu îi scria: „Şi încă să mai ştii una? Mi-am scos ceasornicul meu de aur de unde şedea cu chirie la părintele Strul Avrum şi mă fudulesc cu el. Ştii tu că el e pururea posibilitatea imediată de-a te aduce la Bucureşti cu nepusă-n masă, căci el reprezintă oricând capitalul necesar pentru transportul celui mai scump odor ce-l am eu în Iaşi, încât eu îmi imaginez următoarea consecuţiune în prezenţa celor două odoare ale mele: când tu vei fi aici, el poate lipsi, când tu vei lipsi, el va-ncerca să vie la loc. Îţi poţi tu închipui a cui prezenţă o prefer. Ce faci c-un ceasornic? Te uiţi la el. Pe când cu tine? Câte nu facem noi de par ceasurile minute şi zilele sferturi de ceas?”.

În mai mule rânduri, Eminescu, aflat în lipsuri financiare, a amanetat ceasul, dar a făcut și eforturi de răscumpărare a acestuia, ceasul fiind un cadou de familie, dar și un obiect de ținută „de salon”. De ce era atât de scump? Aflăm dintr-o mărturie a istoricului literar Graţian Jucan[1]: „E un ceas de aur, de buzunar, cu 3 capace: unul în faţă şi două în spate. Pe capacul din faţă e gravat un monogram: E.H., desigur iniţialele vechiului proprietar. Pe capacul din spate, la mijloc, e reprezentată o floricică”. În această referire întâlnim şi explicaţia valorii acelui ceas: este un Breguet[2], model de lux, purtat și de regina Franței, Maria Antoaneta, de Napoleon Bonaparte, regina Victoria a Imperiului Britanic, de scriitorii Stendhal, Puşkin, Alexandre Dumas, Max Jacob, de Winston Churchill etc.

Care a fost calea ceasului de aur după moartea lui Eminescu? O mărturie istoriografică este consemnată tot de Graţian Jucan. Acesta amintește că după moartea lui Ioan Drogli (primul soț al Aglaiei, sora lui Eminescu), în 1887, aceasta s-a recăsătorit cu căpitanul austriac Gareiss, primind din partea familiei, ca zestre, între alte bunuri, ceasul și inelul. După moartea Aglaiei, în 1900, obiectele au rămas în posesia soţului ei, care s-a recăsătorit şi a avut un fiu, Heinrich Gareiss, ajuns medic chirurg, doctor emerit, în Câmpulung Moldovenesc. De la părinți, el a moștenit ceasul și inelul de aur ale poetului.

În iunie 1971, aflat la o întâlnire eminesciană la Botoșani, muzeograful ieșean Ion Arhip[3] află de la Grațian Jucan de existența acestor două obiecte – ceasul și inelul – și face demersuri pentru aducerea lor în patrimoniul Secției de literatură (cum era pe atunci) a Complexului Muzeal „Moldova” (astăzi, Muzeul Național al Literaturii Române Iași). Heinrich Gareiss și soția, aflați la senectute, nu erau interesați de contravaloarea în bani a obiectelor, ci de obținerea unei vize de călătorie în Republica Federală Germania, unde fiul său, Mircea, împreună cu familia, obținuse azil politic, neavând posibilitatea revenirii în țară. Singura dorință era de a-i revedea, înaintea sfârșitului vieții. Din mărturisirea lui Ion Arhip, și verbală, dar consemnată și în volumul de confesiuni Odiseea muzeelor literare ieșene (Iași, Editura Muzeelor literare), a apelat personal la autoritățile politice ale acelei perioade convingându-le de valoarea unică a obiectelor și obținând, în schimb, pașaportul pentru familia Gareiss. Astfel, Heinrich Gareiss a donat ceasul şi inelul poetului Complexului Muzeal din Iaşi.

Ceasul şi inelul de aur ale poetului Mihai Eminescu sunt cele mai valoroase obiecte din patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, făcând parte din tezaurul național.

Muzeograf Liviu Apetroaie (Muzeul „Mihai Eminescu”)

 

[1] Grațian Jucan (1929-2013), istoric, critic literar, eminescolog, autor a numeroase studii literare.

[2] Breguet, brand elvețian de ceasuri de lux.

[3] Ion Arhip (n. 1928), director al Complexului Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi (până în anul 1989). Fondator şi muzeograf al Muzeului de Literatură din Iaşi.