Între manuscrisele aflate în Arhiva Muzeului Național al Literaturii Române Iași se numără și cel al articolului intitulat „Călugăria”, publicat de Tudor Arghezi în revista de cultură „Gândirea” (care apărea la Cluj, sub conducerea scriitorului Cezar Petrescu), mai precis în numărul 13 din anul 1923.
În cele opt pagini, poetul caută să atragă atenția asupra sărăciei în care trăiesc călugării, maicile și asupra stării dezastruoase în care se găsesc mânăstirile din țară. Totodată, consideră că ar fi binevenită inițiativa unui congres călugăresc din partea Sfântului Sinod. „Să fie chemați călugării să discute în toată libertatea, de suferințele și de idealurile lor, să ia hotărâri laolaltă, pe care să le urmeze”, scrie Arghezi. În plus, propune crearea unei administrații centrale speciale a mânăstirilor și înființarea unui nou episcopat, în care episcopul să fie ales în mod democratic de către călugări.
Puțini știu faptul că Tudor Arghezi și-a formulat opiniile din acest articol și în calitate de călugăr, de fost călugăr, mai cu seamă. Pe 5 februarie 1900, s-a călugărit, la Mănăstirea Cernica. Peste câteva luni, va fi tuns în monahism, primind numele de Iosif. Între motivele posibile care au precedat această hotărâre se disting nevoia de adăpost, de hrană, teama de a nu fi chemat în armată, precum și dorința de a avea mai mult timp pentru scris și citit. Și totuși, decizia lui Arghezi a avut și ceva dintr-o chemare. „Din momentul în care am luat, aproape fără să știu, o hotărâre, hotărârea mea mă mișcă hipnotic, ca o poruncă străină, și trebuie să ascult.” („Amintirile ierodiaconului Iosif”)
Pe 8 septembrie, cunoscutul poet de mai târziu va fi hirotonisit diacon, în Catedrala Mitropolitană din București, unde este și chemat să slujească ulterior, ca „al patrulea diacon”. Va pleca din slujba Bisericii, definitiv, în 1905.
Muzeograf Nicoleta Dabija
