Iată-l acum pe Alecsandri la 34 de ani, văzut de poetul Edouard Grenier, secretar particular al domnitorului Grigore Ghica: „Înfățișarea sa mă fermecă. Era un bărbat aproape de vârsta mea, pleșuv ca și mine, cu o cunună de păr încă de pe atunci cărunt, foarte distins în manierele și îmbrăcămintea sa: privirea blândă și pătrunzătoare sub sprâncene groase ca ale lui Molière, o gură surâzătoare, cu o mustață mare tunsă «ca peria», care-i dădea o falsă înfățișare de tânăr colonel, dar care, la primul zâmbet, dezvelea albeața frumoșilor săi dinți. În ciuda liniei cam aspre a mustății și sprâncenelor, voia bună și finețea acestui zâmbet luminau dintr-o dată această fizionomie plăcută și inteligentă”.
Adela Greceanu – Povestea lui Vasile Alecsandri
15,00 lei
Descriere
11 scriitori conteporani au acceptat provocarea de a scrie biografiile romanțate ale 11 scriitori clasici, patroni ai muzeelor literare ieșene, aflate sub sigla Muzeului Național al Literaturii Române Iași, în cadrul unui proiect FILIT 2018.