Alexandru Vakulovski – Ivan Turbincă 2.0

25,00 lei

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti, o țară mică-mică în care s-a trezit închis Ivan Turbincă. De fapt, nici măcar nu era țară, ci o bucată de țară. Sau, mai bine zis, o bucățică dintr-o bucată. Și această țară era comparată ba cu o palmă, ba cu un strugure, dar adevărul e, cum i se părea lui Ivan Turbincă, că semăna mai mult cu turbinca lui de pe vremuri, în care dacă intra ceva, apoi ieșea mai greu. De-a lungul vremii oamenii acestei fâșii de pământ dintre două râuri se culcau seara într-o împărăție și se trezeau dimineața în altă împărăție, fără să iasă din sat…

Descriere

În cadrul FILIT 2019 a apărut proiectul editorial Creangă 2.0, o colecție de cinci volume semnate de scriitori contemporani care au acceptat provocarea de a scrie câte o continuare a unei povești de Ion Creangă: Matei Vișniec – Capra cu trei iezi 2.0, Bogdan Alexandru Stănescu – Prostia omenească 2.0, Veronica D. Niculescu – Harap Alb 2.0, Lavinia Braniște – Punguța cu doi bani 2.0, Alexandru Vakulovski – Ivan Turbincă 2.0.

Colecția este ilustrată de artistul Adrian Serghie și dorește să readucă în atenție opera lui Ion Creangă, punând totodată în valoare în mod creativ muzeele literare ieșene printr-un concept modern.

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Go to Top