Otilia Cazimir (1894-1967)

Otilia Cazimir (12 februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț – 8 iunie 1967, Iași), pe numele ei adevărat Alexandra Gavrilescu, a fost poetă, prozatoare, traducătoare și publicistă, cunoscută îndeosebi ca autoare de versuri pentru copii. Pseudonimul literar i-a fost ales la debut de scriitorul Mihail Sadoveanu și de criticul literar G. Ibrăileanu. De-a lungul carierei, mai ales atunci când semna articole „feministe”, poeta a recurs și la alte pseudonime, precum Alexandra Casian, Ofelia, Magda, Dona Sol.

Primii patru ani din viață i-a petrecut în satul natal. Apoi, s-a mutat cu familia la Iași, unde Alexandra va urma școala, liceul și apoi Facultatea de Litere și Filosofie, fără a-și mai susține licența.

Otilia Cazimir a debutat cu poezia Noaptea în 1912, în revista „Viața românească”, iar cu proză în 1919, în publicația „Însemnări ieșene”. Prima ei carte de poezie, Lumini și umbre (1923) a fost tipărită de Editura „Viața românească”. Aceasta va fi urmată de numeroase alte volume de versuri, printre care Fluturi de noapte, carte premiată de Academia Română și de comitetul „Femina Vie-Heureuse” de la Paris, cu Premiul Femina, Cântec de comoară, Jucării, Baba Iarna intră-n sat, dar și de lucrări de proză, schițe și nuvele, precum Grădina cu amintiri. Și alte schițe, A murit Luchi…, Prietenii mei scriitori... Opera sa poetică este descrisă în Dicționarul enciclopedic drept o „lirică elegiacă, sentimentalistă și discret umoristică”, iar G. Călinescu o încadrează pe Otilia Cazimir între „simboliștii din seria sentimentală”. Pe lângă cărțile de autor, a fost și o importantă traducătoare din limbile rusă și franceză, tălmăcind în limba română nume ca Cehov, Maupassant, Gorki, Kuprin ș.a.

Poeta s-a remarcat, de asemenea, prin activitatea ei publicistică, colaborând cu revistele „Însemnări ieșene”, „Adevărul literar și artistic”, „Bilete de papagal”, „Iașul nou”, „Iașul literar”, „Orizont”, „Gazeta literară”, „Cronica” și altele. Începând cu 1937, a devenit inspector al teatrelor din Moldova, însă, pe fondul celui de-Al Doilea Război Mondial, a rămas fără slujbă și a traversat o perioadă dificilă. Din 1946, a stilizat traduceri din literatura rusă și sovietică pentru Editura „Cartea Rusă”. Bogata ei activitate literară a fost recompensată cu premii și distincții valoroase, printre care Premiul Național pentru Literatură (1937) și Premiul Societății Scriitorilor Români (1942).