Muzeul Național al Literaturii Române Iași a pregătit, cu ocazia Zilei internaționale a cărții și a drepturilor de autor, expoziția „Ediții princeps”.

Începând cu data de 23 aprilie și până la sfârșitul lunii, la Muzeul „Mihail Sadoveanu” se va putea vizita expoziția ce conține ediții princeps ale unora dintre cele mai importante scrieri ale patronilor spirituali ai muzeelor și punctelor muzeale literare ieșene, multe dintre ele cu autografe. De asemenea, în expoziție se regăsesc scrieri mai puțin cunoscute, de la Vasile Alecsandri, Doine și lăcrămioare (Paris, 1858) și Ion Creangă, Povăţuitoriu la citire prin scriere (Iaşi, 1876), până la N. Gane, Pe aripile Senei (1923), Ionel Teodoreanu, Prăvale-Baba (1934) sau Mihai Codreanu, Sonete (1957). Cărțile vor fi însoțite de fotografii și semne de carte. Curatorii expoziției sunt Lăcrămioara Agrigoroaiei și Indira Spătaru.

Tot marți, 23 aprilie 2019, începând cu ora 12:00, la Muzeul „Mihail Sadoveanu” va avea loc o nouă sesiune din programul de educație muzeală „Lecții deschise la muzeu”, o prezentare interactivă a vieții și operei scriitorului M. Sadoveanu. La eveniment vor participa elevi ai Școlii Gimnaziale „Elena Cuza” Iași, programul fiind coordonat de prof. Georgiana Antoci și Cătălin-Mihai Ștefan.