Casa Muzeelor a devenit în cei patru ani de existență un obiectiv cultural foarte apreciat de ieșeni și de turiștii din țară și străinătate. Diversitatea tematică a muzeelor cuprinse în structura acesteia, modul de amenajare modern, conceptual, interactiv al expozițiilor permanente, valoarea bunurilor culturale, poveștile din spatele exponatelor au reușit să atragă în timp vizitatori de toate vârstele.
Deschisă în 22 iulie 2021, Casa Muzeelor vă așteaptă să vedeți Muzeul Pogromului de la Iași, Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Literaturii Române, Muzeul Poezie(i) și Muzeul Copilăriei în Comunism. Iar pentru a o sărbători, debutăm anul acesta cu proiectul Poemul viu, o expoziție temporară alcătuită din cinci video-poeme realizate de artista Ioana Rusu, create după cinci poeme (Fuga morții de Paul Celan, Un om, la viața lui de Yehuda Amihai, Flanela de Mihai Ursachi, Dimineață binevenită de Anne Sexton și Comunismul din noi în postcomunismul din noi de Ruxandra Cesereanu), dedicate fiecare unuia din cele cinci muzee (deja enumerate) și în interpretarea a cinci actori: Alexandra Diaconița, Emil Coșeru, Dumitru Florescu, Andreea J. Darie și Laura Bilic.
Vernisajul va avea loc în data de 20 iulie 2025, ora 18.00, în sala TES București din cadrul Muzeului Teatrului Evreiesc în România, în prezența artiștilor implicați în proiect.
Coordonată de Nicoleta Dabija, muzeografă MNLR Iași, expoziția va putea fi vizitată la Casa Muzeelor în perioada 20 iulie – 22 august 2025, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 – 17:00 (16:30 – eliberarea ultimului bilet de vizitare).