Obiectul lunii mai la Muzeul Național al Literaturii Române Iași este o lucrare de artă decorativă aflată în patrimoniul Vilei Sonet, care a aparținut poetului Mihai Codreanu,.
Lucrarea este alcătuită dintr-o piesă centrală – o statuetă care îl înfățișează pe Voltaire șezând pe un jilț – și două recipiente laterale – călimări pentru cerneală cu capace ornamentate. Toate cele trei obiecte sunt fixate pe un suport din marmură neagră cu locaș pentru tocuri. Statueta este o replică a lucrării sculptorului neoclasic Jean-Antoine Houdon (n. 25.03.1741, Versailles – d. 15.07.1828, Paris) renumit pentru busturile și statuile filosofilor, inventatorilor și figurilor politice ale Iluminismului, printre care și Voltaire șezând din 1781. Pe capacele călimărilor pot fi văzute două fețe, așezate spate în spate, una râde și alta plânge. Cele două chipuri umane simbolizează comedia și tragedia.
Acest obiect de artă decorativă, așezat pe biroul de lucru al poetului, a fost specificat în două testamente ale sonetistului. În cel redactat în august 1947 Mihai Codreanu menționa că, pe perioada vieții lui, această călimară este donată elevului și secretarului său, Manole Foca (n. 1902, Galați – d. 5 iul. 1983, Iași), urmând ca, după moartea sonetistului, să fie dată Academiei Române. După 10 ani, în octombrie 1957, cu aproape două săptămâni înainte de a muri, Mihai Codreanu revocă primul testament.
Anul acesta, în luna mai, se împlinesc 241 de ani de la moartea istoricului, filozofului și scriitorului iluminist francez Voltaire, pe numele său adevărat François-Marie Arouet (n. 21 noiembrie 1694, Paris – d. 30 mai 1778).