În continuarea proiectului Obiectul Art Nouveau al lunii, micro-expoziția din februarie de la Vila Sonet pune în lumină o carafă pentru lichior/țuică ce i-a aparținut sonetistului Mihai Codreanu.

Despre Mihai Codreanu se știe că era un amfitrion desăvârșit care își prețuia musafirii, folosind în ritualul de servire obiecte fine, rafinate. Întâlnirile erau animate fie de un pahar cu vin, fie de o tărie turnată din această carafă, creând momente speciale, cu farmec și voie bună.

Corpul carafei, de formă conică, este realizat din sticlă incoloră și are gravat, pe o singură parte, maci în diverse stadii de înflorire. Baza carafei, din sticlă groasă, are crestată o stea cu 16 raze, Steaua de la Vergina. Partea superioară este îmbrăcată într-o montură din metal argintat ce reproduce capul unei păsări cu creastă având picurător profilat sub formă de cioc și capac batant. Toarta, realizată în linii curbe, se termină cu doi ciorchini de struguri.Volutele, motivul floral și cel al viței-de-vie sunt elemente artistice specifice curentului Art Nouveau.

Ne-a fost destul de greu să descoperim producătorul carafei. Cercetările au condus spre renumita Fabrica de Produse Metalice din Württemberg (WMF – Württembergische Metallwarenfabrik), producător german de articole de bucătărie și servit masa, fondat în 1853 de Daniel Straub (1 iulie 1815 – 17 ianuarie 1889), fiu de morar, în Geislingen an der Steige. Până la începutul secolului al XX-lea, WMF a fost cel mai mare producător și exportator de articole de uz casnic din lume, în principal în stilul Art Nouveau. Se pare că sculptorul și designerul Albert Mayer (1867-1944), care a condus Studioul de artă WMF din Geislingen până în anul 1914, este cel care a proiectat obiectul expus și multe alte produse ale companiei.

Mai multe informații despre carafă, proprietar, curentul artistic și fabrica producătoare puteți afla trecând pragul Muzeului „Mihai Codreanu” în perioada 1-28 februarie 2023, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 – 17:00 (16:30 – eliberarea ultimului bilet de intrare).

                                                                                           Beatrice Panțiru (muzeograf – Muzeul „Mihai Codreanu” )