Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate”, organizează expoziția „Kogălniceanu, omul Unirii” pentru a marca 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

            Expoziția ilustrează diverse aspecte istorice, pornind de la mărturiile păstrate în arhiva MNLR Iași: fotografii, cărți și documente. Printre exponate se evidențiază trusa de birou ce a aparținut lui Mihail Kogălniceanu, omul politic, istoricul și publicistul român, devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859.

            Deschiderea expoziției va avea loc miercuri, 23 ianuarie 2019, ora 16.00, la Muzeul „Mihail Sadoveanu”, Mihail Kogălniceanu fiind unul dintre proprietarii casei cu turn din Dealul Copoului.  Despre personalitatea sa și rolul pe care Kogălniceanu l-a avut în înfăptuirea Unirii va vorbi prof. univ. dr. Petronel Zahariuc, Decanul Facultății de Istorie al Universității ,,Al.I. Cuza” Iași în prezența elevilor Colegiului Național Iași.

            Expoziția de la Muzeul „Mihail Sadoveanu” va putea fi vizitată în perioada 23 ianuarie – 28 februarie 2019, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 – 17:00.