Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, în colaborare cu Asociaţia „Patrimoniu pentru comunitate” din Iași, a marcat redeschiderea Muzeului „Ion Creangă” – Bojdeuca prin expoziţia de grafică „Ion Creangă – Povești. Desene de Ary Murnu”.

Printurile supradimensionate – ilustraţii ale poveştilor şi povestirilor lui Ion Creangă, realizate de Ary Murnu – asociate unei instalații de marionete, oferă o incursiune unică în imaginație și perspectivă și creează o fereastră către lumea creatorului. Vizitatorii sunt provocați să dea curs invitației vizuale și să călătorească în lumea operei lui Ion Creangă.

Ilustrațiile sunt din patrimoniul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Iaşi și fac trimitere la poveștile și povestirile „Fata babei și fata moșneagului”, „Povestea lui Harap-Alb”, „Dănilă Prepeleac”, „Soacra cu trei nurori”, „Povestea unui om leneș,” „Punguța cu doi bani” și „Prostia omenească”.

De origine aromână, Ary Murnu s-a remarcat ca un foarte bun pictor, ilustrator şi grafician. Născut în 1881 la Xanthi, a urmat studiile gimnaziale și liceale la Budapesta şi pe cele superioare la Academia de Arte Frumoase din München, apoi la Iași și la București, unde s-a stabilit. Şi-a dedicat întreaga viaţă picturii, dar şi caricaturilor, ilustraţiilor şi multor altele lucrări grafice.

Expoziția poate fi vizitată la Muzeul „Ion Creangă” – Bojdeuca (clădirea anexă) de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 – 17:00 (16:30 – eliberarea ultimului bilet de vizitare).