Romanian Creative Week și Muzeul Național al Literaturii Române Iași vă invită la expoziția semnată de artistul vizual Roland Pangrati, „Bukovina Blue” – o incursiune vizuală între memorie, identitate și emoție.
Printr-o paletă dominată de nuanțe de albastru și compoziții cu puternică încărcătură simbolică, expoziția propune o reinterpretare contemporană a spiritului bucovinean, transformând tradiția într-un limbaj artistic actual și profund personal.
Curatoriată de Cristina Simion, expoziția „Bukovina Blue” invită publicul să descopere fragmente de lumină, liniște și introspecție, într-un dialog sensibil între patrimoniu cultural și expresia artistică modernă.
Vernisajul expoziției va avea loc în ziua de 14 mai 2026, la ora 16.00, în prezența artistului Roland Pangrati.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 13 – 24 mai 2026, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00-17:00 (16:30 – eliberarea ultimului bilet de vizitare), în sălile dedicate expozițiilor temporare de la parterul Casei Muzeelor.