Munca în atelierul artistului este solitară, meditativă, ruptă de cotidian.

Arta din culise reprezintă o invitație de a intra în intimitatea atelierului, atât pentru a percepe lumea artistului, cât și pentru a înțelege mai bine procesul de creație, de la materia primă, la lucrarea expusă în galerie.

Artistul lunii iulie este Emanuel Chiriac, sculptor.

Prin creația sa, artistul abordează subiecte profund filosofice, precum zborul, bucuria, viața, moartea. A experimentat diferite tehnici și materiale, însă cel mai des optează pentru metalul modelat în tehnica sudurii. Metalul permite anumite subțirimi și exagerări de volum necesare pentru crearea personajelor sale filiforme, fie ele vestitori ai bucuriei, monahi, voiajori sau oameni simpli.

Coordonată de Petra Carina Stadoleanu, muzeografă MNLR Iași, expoziția va putea fi vizitată la Casa Muzeelor în perioada 1 – 31 iulie 2025, de marți până duminică, în intervalul orar 10:00 – 17:00 (16:30 – eliberarea ultimului bilet de vizitare).