Personalități ale lumii culturale românești discută despre importanța lecturii cu elevi de la colegii și licee din București și Iași. Întâlnirile fac parte dintr-un proiect organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române din București în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași.

Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași va găzdui unul dintre evenimente. Astfel, marți, 15 februarie 2022, de la ora 11.00, scriitorul Dan Lungu și actorul Horațiu Mălăele se vor întâlni cu elevii negruzziști.