Joi, 27 iunie 2024, de la ora 19.00, la Casa Muzeelor va avea loc un eveniment dedicat Zilei Comemorării Pogromului de la Iași și personalității poetului Benjamin Fondane, originar din Iași, de la moartea căruia, în camerele de gazare de la Auschwitz, se împlinesc anul acesta 80 de ani. Un destin frânt la 46 de ani, asemenea miilor de vieți curmate în timpul Pogromului de la Iași, asemenea milioanelor de vieți curmate în lagărele de concentrare naziste. Un fel de a conștientiza că, în acele vremuri politice cumplite, nu conta cine erai, ce statut social aveai, „neajunsul” de a fi evreu era suficient pentru o condamnare la moarte. Cazul Fondane este unul exemplar, prin ceea ce a reprezentat în timpul vieții, dar și prin felul în care poemele sale vizionare au presimțit și au acceptat moartea.
Evenimentul din Sala de Conferințe a Casei Muzeelor este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Institutul Francez Iași. Acesta va debuta cu interpretarea la pian a piesei „Avinu Malkeinu”, de către Vlad Frunză, cu un cuvânt de deschidere al președintei Comunității Evreilor Iași, Benjamina-Ides Vladcovschi, și cu rugăciunea pentru victimele Pogromului de la Iași, oficiată de Rabinul Iașilor și Moldovei Yehoshua Aronovich. Va urma o discuție despre „Correspondances familiales. 1905-1944”, Benjamin Fondane (carte apărută în Franța în decembrie 2023), între Michel Carassou (editor, scriitor, specialist în mișcarea literară a avangardei și în opera lui Benjamin Fondane), cel care s-a ocupat de reunirea scrisorilor în volum, Vera Gajiu (cercetătoare la Universitatea din Torino, care a susținut o teză despre manuscrisele lui Fondane la Universitatea din Verona și Paris 8), traducătoarea corespondenței, din limba română în limba franceză, și Vincent Henry, directorul Institutului Francez Iași.
Seara va continua cu proiecția, în avanpremieră, a documentarului-eseu „Insula Fondane”, regizat de Valentin Mocanu, bazat pe un scenariu care recurge la fragmente din corespondența de familie a lui Benjamin Fondane. Vizionarea filmului va fi urmată de discuții cu echipa artistică: regizorul Valentin Mocanu și actorii din distribuție: Andrei Sava, Alexandra Diaconița, Ada Lupu, Emil Coșeru, Anamaria Rusu, Ionela Frăsinescu, George Gușuleac, Elena Bologan, Luiza Martoncă, Ana Maria Țidulă, Daria Ioana Spetcu, Eliza Atofanei, Bogdana Maria Stafie, dansatorul Andrei Tcaciuc. La discuție va participa, ca invitat special, artistul Matei Bejenaru. Proiectul este coordonat de Nicoleta Dabija, muzeografă.

***

În 2024, se împlinesc 83 de ani de la Pogromul de la Iași. Peste 13.000 de evrei au murit în acele zile de sfârșit de iunie 1941. Deschiderea Muzeului Pogromului de la Iași (chiar în clădirea fostei Chesturi a Poliției și Jandarmeriei Române Iași), care poate fi vizitat din 2021 la Casa Muzeelor, este un prilej în plus, dar necesar, de asumare a responsabilității și de conștientizare a tragediei petrecute în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în orașul Iași.