Consiliul Județean Iași, prin Muzeul Național al Literaturii Române Iași, vă invită la evenimentele dedicate redeschiderii Muzeului „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”, vineri, 13 decembrie 2019, începând cu ora 11:00.

Reabilitarea „Casei Dosoftei”, cunoscută și sub numele de „Casa cu arcade”, s-a încheiat în luna august a acestui an, lucrările de restaurare fiind finanțate cu fonduri europene, accesate de Consiliul Județean Iași în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020.

Primul proiect de restaurare a monumentului a fost întocmit de către D.M.I. București între anii 1964 și 1967. Muzeul a fost deschis în anul 1970, găzduind secția de literatură română veche a Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Din anul 2004, „Casa cu arcade” este inclusă în Lista monumentelor istorice din județul Iași.

Redeschiderea Muzeului „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul” Iași va avea loc în prezenta oficialităților locale și județene.

Programul va începe la ora 14.30, cu un curs de scriere creativă pentru copii și adolescenți, coordonat de Cătălin-Mihai Ștefan, educator muzeal la Muzeul Național al Literaturii Române Iași.

La ora 17.00, prof. univ. dr. Eugen Munteanu va susține prelegerea „Dosoftei, surprinzătorul”, în cadrul ședinței a XXVIII-a a Prelecțiunilor Junimii, serie nouă. Profesorul este un reputat specialist în lingvistică şi filologie românească, teoria limbii, filosofia limbajului, istoria ideilor lingvistice, studii biblice, semantică şi lexicografie. În deschiderea prelecțiunii, drd. Mariana Nastasia va susține o laudatio profesorului Eugen Munteanu.

La ora 18.00, lect. univ. dr. Iulian Cătălin Dănilă va coordona un concurs de cultură generală, „Literatură și spiritualitate românească (secolele XVII-XVIII)”, la care vor participa elevii de la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor din Iași.

În încheierea evenimentului, la ora 19.30, publicul va audia un concert de colinde vechi românești și balcanice, susținut de ansamblul „Floralia” al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, dirijat de conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă.