Joi, 6 februarie 2020, ora 18.00, va avea loc o nouă întâlnire a Salonului de Literatură „Junimea”, la Taverna Racilor, Casa Pogor Iași. În cadrul acestei ședințe va citi poezie Anastasia Fuioagă.
Elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național Iași, din 2016 face parte din corpul de redacție al revistei „Alecart”, unde publică recenzii de carte și de film. A participat, alături de colegii de redacție, ca jurnalist cultural la Festivalul Internațional de Poezie și Muzică de la Bistrița, respectiv ca partener la FILIT. În prezent, participă la LicArt, cel mai mare concurs de creație din țară pentru liceeni, unde s-a calificat în semifinală cu poemul Raport.
Salonul are ca scop descoperirea și cultivarea talentelor literare, precum și promovarea, inclusiv prin publicare, a textelor valoroase. Seria a VIII-a a Salonului va avea patru secțiuni: cenaclu, conferințe, lansare de carte și limbă, stil, scriere creativă.
Coordonatorul Salonului de Literatură „Junimea” este Mirel Cană, iar secretariatul literar va fi asigurat de Cătălin-Mihai Ștefan.
Pentru informații suplimentare și programări texte: salonuldeliteraturajunimea@gmail.com.