🎭 Sâmbătă, 17 decembrie 2022, de la ora 17:00 vă invităm la Uzina cu Teatru, la premiera piesei care a câștigat ediția a treia a proiectului „Lecturi³” (stagiunea 2022-2023), organizat de Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași și revista „Alecart”.
🏆 Piesa aleasă de către juriul alcătuit din reprezentanți ai celor trei instituții partenere este „Frici”, de actrița și dramaturga Ana Sorina Corneanu. Regia spectacolului-lectură este semnată de Irina Popescu-Boieru și scenografia de Cătălin Târziu. Mișcare scenică: Oana Sandu. Din distribuție fac parte actorii: Haruna Condurache, Diana Roman, Livia Iorga, Diana Chirilă, Andreea Boboc, Catinca Tudose, Oana Sandu, Daniel Busuioc, Dumitru Georgescu, Brândușa Aciobăniței.
Bilete: Agenția Teatrală (tel. 0232 255 999), www.teatrulnationaliasi.

🏆 Ana Sorina Corneanu a primit în ultimii ani mai multe premii și nominalizări:
▶ Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 2019: „Hai să vorbim despre viață”, spectacol montat în 2021, la Teatrul Național București;
▶ Premiul UNITEM pentru dramaturgie, 2020: „Hai să vorbim despre viață”;
▶ Nominalizare UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 2020: „Stockholm”;
▶ Premiul UNITEM pentru dramaturgie 2021: „Recviem pentru nostalgie”;
▶ Finalistă CND, în cadrul Festivalului de dramaturgie românească, Timișoara, 2021: „Stockholm”;
▶ Premiul II în cadrul Bacău Fest – Monodrame, Teatrul Municipal Bacovia: „Interplanetar”;
▶ Nominalizare în etapa a doua a concursului de piese scurte (10 minutes play for women) pentru podcast, la Fizzy Sherbet plays, UK, cu piesa „The bistro”.

✒️ Ana Sorina Corneanu, actriță și dramaturg:

Închide ochii, respiră adânc și gândește-te: Care e cea mai mare frică a ta? Ce stă la baza fricii tale, te-ai întrebat vreodată? Dacă ai fi nemuritor… frica ar mai avea aceeași putere asupra ta?
„Frici” este o piesă care vorbește despre cele mai profunde și mai neașteptate frici ale noastre. Despre puterea pe care o câștigăm prin verbalizarea lor, despre vindecarea prin înfruntarea lor. „Frici”  este o piesă – terapeutică, un experiment care își propune să implice, în măsura în care este posibil, publicul, participarea lui la joc, dezbatere și confesiune fiind încurajată.

🎭 Proiectul „Lecturi³” are ca scop promovarea dramaturgiei contemporane din România și Republica Moldova, prin realizarea unor spectacole-lectură, având ca suport piese de teatru ce nu au fost încă montate. Îi invităm pe toți cei care doresc să se alăture proiectului „Lecturi³” să trimită piesele de teatru la adresa de e-mail: lecturi3@gmail.com.