Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează, pe parcursul anului 2021, o serie de activități (expoziții, concursuri, conferințe, ateliere, întâlniri și apariții editoriale) ce marchează Bicentenarul Alecsandri: 200 de ani de la nașterea scriitorului și diplomatului Vasile Alecsandri, deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română.

Prelecțiunile Junimii vin în completarea acestora, cu ședința a XXIX-a din Seria nouă, avându-l ca invitat pe prof. univ. dr. Mihai Cojocariu, care va vorbi publicului despre implicarea lui Vasile Alecsandri în viața politică a secolului al XIX-lea, în primul rând despre rolul său în realizarea Unirii de la 1859.

Ducând mai departe o practică a vechii Junimi, care s-a bucurat de mult succes, cea a „prelecțiunilor populare” – conferințe pe teme diverse ținute la Universitatea ieșeană, Muzeul Național al Literaturii Române Iași în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași vă invită miercuri, 21 aprilie 2021, la Muzeul „Mihail Sadoveanu”, începând cu ora 15:30.

Mihai Cojocariu, invitatul ședinței a XXIX-a a Seriei noi din Prelecțiunile Junimii, este profesor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, având ca domenii de competenţă istoria modernă, istoriografia, geografia istorică, autor al unor lucrări de specialitate privind istoria secolului al XIX-lea, laureat al premiului „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române. Evenimentul va fi precedat de o Laudatio susținută de conf. univ. dr. Cristian Ploscaru de la Facultatea de Istorie.

Cei interesați să participe la prelecțiunea „Alecsandri. Unionistul”, ce va avea loc miercuri, 21 aprilie 2021, ora 15:30, sunt rugați să se programeze la adresa de e-mail: programe.mnlri@gmail.com în cursul acestei zile, până la ora 17:00. Intrarea este liberă, iar numărul de locuri disponibile este limitat la 15.

Evenimentul se va desfășura cu respectarea strictă a regulilor de prevenire și combatere a pandemiei de COVID-19: triaj observațional, termoscanare, dezinfectare, purtarea corectă a măștii de protecție, respectarea distanțării fizice.

Vă așteptăm la Prelecțiunile Junimii!

➡️ Prelecțiunea „Alecsandri. Unionistul” (fragmente).