Romanian Mental Health Film Festival își propune să folosească filmul pentru a iniția conversația despre sănătatea mentală și despre probleme umane importante și complexe din realitatea imediată, onorând experiența oamenilor. RMHFFest este un proiect independent, iar existența și evoluția festivalului depind de sponsorii și instituțiile publice care își oferă susținerea an de an. Ediția a IV-a se va desfășura în perioada 8-11 mai 2025. Programul poate fi consultat aici.
Duminică, 11 mai 2025, de la ora 12:00, în sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” – Casa Junimii găzduim o întâlnire cu Florin Lăzărescu, scriitor și co-fondator FILIT, sub genericul Classes #RMH.
De când mă știu, am fost mereu îndrăgostit de povești, în orice formă a lor. Niciodată nu mi-am pierdut curiozitatea de a le asculta, citi și vedea pe ale altora, niciodată nu mi-am pierdut entuziasmul de a le spune, scrie și arăta pe-ale mele. Cu o admirație aparte pentru cei care le fac, cu un amestec de modestie și tupeu, crezând că-s și eu în stare de așa ceva. Dacă cineva mi-ar citi CV-ul sec, ar putea spune că am fost preocupat de lucruri care nu prea se pupă între ele, însă un fir roșu a legat totul în, să-i zicem, cariera mea de (supra)viețuitor: pasiunea pentru poveste. De la ascultat până la citit, de la literatură până la film, de la birocrație tâmpă până la farmecul organizării de evenimente culturale. Cumva mare lucru ori altceva de la mine nu puteți aștepta, dacă ne întâlnim în festival. Doar povești, multe povești — bune ori proaste, nu garantez, dar cu siguranță diferite, ale mele. De la cum m-a fugărit un lup la marginea satului, în copilărie, până la invitațiile și discuțiile în Iași cu unii dintre cei mai mari scriitori ai lumii. De la un premiu pentru poezie la Tecuci până la cum era să refuz publicarea unui roman la cea mai mare editură din China. De la cum am scris din greșeală un scenariu pentru Radu Jude până la cum m-a convins Robert Eggers să inventez limba dacă. Etc. (Florin Lăzărescu)
Classes #RMH reunesc profesioniști din domenii diferite care susțin workshop-uri, artist talks și conversații open-lecture, menite să faciliteze schimbul de idei despre creativitate, sănătate mentală, artă și posibile soluții despre cum pot fi depășite anumite dificultăți.
Intrare liberă, locuri limitate.