La finalul lunii august, se va desfășura cea de-a patra ediție a Nopții Muzeelor la Sate, un proiect unic în spațiul cultural european, inițiat de Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR). Începând cu anul 2025, această marcă culturală este coordonată de către Asociația Da’DeCe, în parteneriat strategic cu Complexul Național Muzeal ASTRA Sibiu și Asociația Centrul Memorial „Dr. Gheorghe Telea Bologa” din Sibiu.

Sâmbătă, 29 august 2026, sute de muzee sătești, colecții, case memoriale, biserici de lemn, ateliere de meșteșugari și alte spații dedicate patrimoniului rural din România și Republica Moldova își vor deschide porțile pentru cea de-a patra ediție a Nopții Muzeelor la Sate.

🏛 Muzeul Național al Literaturii Române Iași se alătură ediției din acest an cu două clădiri istorice, obiective culturale emblematice pentru județul Iași: Muzeul „Vasile Alecsandri” Mirceşti, deschis publicului în anul 1928, sub egida Academiei Române, și inaugurat ca muzeu memorial la 9 iunie 1957 și Muzeul „Constantin Negruzzi” Hermeziu (comuna Trifești), conac boieresc inaugurat ca muzeu al familiei Negruzzi la 7 octombrie 1995.

Muzeele din comunele Mirceşti și Trifești vor fi deschise publicului după următorul program: 10:00-17:00 (acces cu plata biletului de intrare) și 17:00-21:00 (acces gratuit).

Noaptea Muzeelor la Sate este cea mai amplă platformă dedicată promovării patrimoniului cultural rural din România. În 2025, peste 140 de obiective culturale au participat la eveniment, transformând ultima sâmbătă din august într-o adevărată sărbătoare a satului și a patrimoniului local.

Mai multe detalii și noutăți vor fi publicate pe site-ul: www.noapteamuzeelor-la-sate.ro.