Joi, 30 iunie 2022, la Muzeul Poezie(i) din Casa Muzeelor are loc al treilea episod maraton performativ din seria lene și literatură, un proiect ce îmbină literatura și artele spectacolului și le aduce în fața publicului vizitator din muzee.
În episodul din luna iunie, actrița Luiza Cupceac va susține un performance din opera poetului șaptezecist Dorin Tudoran, aniversatul zilei (77 de ani), a cărui operă este reprezentată în instalațiile din Muzeul Poezie(i). Actul artistic va dura 7 ore, programul normal de vizitare a muzeului, iar publicul vizitator este invitat să participe activ.
Lansat în luna februarie a acestui an, proiectul lene și literatură are în centru un spectacol legat de expozițiile permanente din Casa Muzeelor. Fiecare episod este unic, dar are și câteva coordonate fixe: actrița-performer este de fiecare dată aceeași, Luiza Cupceac, iar elementul central de scenografie constă într-o canapea călătoare. Autorii din care se citește sunt mereu alții.
Primele două spectacole au fost receptate cu entuziasm, stârnind interpretări și trăiri dintre cele mai diverse din partea vizitatorilor:
„Dincolo de aparenta limită care desparte privitorul de performer, se află un spațiu în care aceștia dialoghează, printr-o înțelegere tacită, prin limbajul tăcerii. În acest spațiu performerul acceptă propunerile de lectură și se dăruiește onest, fără ezitare publicului, iar privitorul acceptă această lume a performerului, o contemplă ca pe un adevăr simplu. Ceea ce este impresionant la performance e tocmai această comuniune simplă, onestă, directă.”, a afirmat Alexandra Diaconița, actriță și spectator.
„lene și literatură reprezintă nu doar o sintagmă jucăușă, ci un performance în care actorul devine parte-întrupată a unei lumi misterioase, aceea a poeziei, iar spectatorul, un posibil inițiat al acestor mistere. Irepetabilitatea fenomenului este dată și de dimensiunea ezoterică a rostirii, și de modul aleatoriu în care actrița deschide volumul din fața sa. Genul de performance care mă face să plutesc.”, a spus Andreea Ursache, custode și spectator.
Proiectul lene și literatură este coordonat de Nicoleta Dabija, muzeografă MNLR Iași. Mai multe detalii despre edițiile proiectului se pot urmări pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro.