Luni, 31 martie 2025, de la ora 19:00, vă invităm la teatru. Juriul proiectului „Lecturi³” a desemnat piesa câștigătoare a acestei luni: „Casa cu stihii” de Stela Giurgeanu. Regia spectacolului-lectură, care va avea loc în sala Teatru³, este semnată de Ovidiu Lazăr, iar din distribuție fac parte Daniel Busuioc, Irina Răduțu Codreanu, Răzvan Conțu, Mălina Lazăr și Robert Agape.
Mai multe detalii despre spectacol: aici.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Proiectul „Lecturi³” are ca scop promovarea dramaturgiei contemporane din România și Republica Moldova, prin realizarea unor spectacole-lectură, având ca suport piese de teatru ce nu au fost încă montate. Selecția textelor este realizată de către un juriu alcătuit din reprezentanți ai celor trei instituții partenere: Teatrul National „Vasile Alecsandri” Iasi, Muzeul Național al Literaturii Române Iași (prin FILIT) și Alecart.
Toți cei care doresc să se alăture proiectului Lecturi³ pot trimite piesele de teatru la adresa de e-mail: lecturi3@gmail.com.