🎭 Luni, 31 ianuarie 2022, vă invităm la teatru, de la ora 18:00, la Sala Teatru CUB. Primul spectacol-lectură al anului din cadrul proiectului „Lecturi³” este „Lecție de jurnalism fără ipocrizie”, piesă a cunoscutului dramaturg Matei Vișniec, în regia lui Radu Ghilaș.

Poet, dramaturg, romancier, jurnalist, Matei Vişniec a descoperit repede, încă de când era elev, forţa cuvântului şi marea libertate pe care o ofereau poezia şi imaginaţia artistică. Nu întâmplător drumul de la poezie la teatru a fost firesc pentru Matei Vişniec, întrucât aproape toate poemele sale conţin în embrion un conflict şi o interogaţie, o provocare şi o dilemă. Numeroase personaje mirate sau amuzate, fragile sau ironice se plimbă prin textele lui şi uneori trec dintr-un gen literar în altul, ca şi cum autorul ar construi un unic univers, o galaxie de angoase existenţiale dar şi de situaţii ludice.

Artistul vizual ieșean Andrei Cozlac a creat video designul spectacolului, iar ilustrația muzicală e realizată de Odry Bârcă. Din distribuție fac parte actorii Ionuț Cornilă și Robert Agape.

✒️ Poetul, dramaturgul, romancierul și jurnalistul Matei Vişniec, despre piesa „Lecție de jurnalism fără ipocrizie”:

Când jurnalismul este pervertit de societatea de consum şi de industria mediatică, unul din fundamentele democraţiei începe de fapt să se clatine. Jurnalismul este o formă de contra-putere în stat, la fel ca justiţia, la fel ca domeniul culturii. Personal, ca jurnalist, timp de 32 de ani ani la Radio France Internationale, m-am bucurat de o independenţă absolută şi am avut ca repere, cum spunea Kant, «doar cerul înstelat de deasupra mea şi legea morală din mine». Independenţa jurnalistului este un termometru de măsurare a sănătăţii democraţiei.
Subiectul legat de rolul jurnalistului în societate mi se pare atât de important, atât de grav, încât dramaturgul din mine nu putea să-l ocolească.

🎭 Organizat de Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași și revista ALECART, proiectul „Lecturi³” are ca scop promovarea dramaturgiei contemporane din România și Republica Moldova, prin realizarea unor spectacole-lectură, având ca suport piese de teatru ce nu au fost încă montate.

Selecția textelor este realizată de către un juriu alcătuit din reprezentanți ai celor trei instituții partenere. Spectacolele au loc în fiecare lună, iar publicul beneficiază de intrare liberă în sală, în limita locurilor disponibile.

Vă invităm și să vizitați secțiunea specială de pe site-ul Teatrului Național Iași dedicată acestui proiect, ce se dorește a fi o bază de date virtuală pentru cei interesați de cele mai noi texte ale dramaturgilor din România și Republica Moldova. Îi invităm pe toți cei care doresc să se alăture proiectului Lecturi³ să trimită piesele de teatru la adresa de e-mail: lecturi3@gmail.com.