Organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, în parteneriat cu „Alecart”, proiectul „Lecturi³” continuă online, cu spectacolul-lectură „Cochilii” de Radu Popescu, în regia lui Ionuț Cornilă.

Luni, 30 noiembrie 2020, la ora 19:00, pe Scena5 vă invităm la reprezentația online, ce va fi susținută de actorii Horia Veriveș, Mălina Lazăr, Petronela Grigorescu, Cosmin Maxim, Ada Lupu, Dumitru Năstrușnicu.

Este pentru prima dată când cochetez cu ideea de a privi un text din punct de vedere regizoral și, oricât aș încerca, actorul din mine iese la suprafață. Sunt atras în primul rând de texte în care m-aș vedea jucând și Cochilii, piesa lui Radu Popescu, este un astfel de text.
Cochilii este o piesă cu și despre oameni. Oameni din culturi și cu backgrounduri diferite, aflați într-un cadru idilic care stârnește pofte. Indiferent de colțul de lume din care ne tragem, indiferent de pregătirea pe care o avem, de educație sau de regimul în care ne-am născut, nu suntem în fond decât fiare sălbatice gata oricând de orice pentru a ne satisface nevoile și pentru a supraviețui. Restul nu e decât cochilie. (Ionuț Cornilă)