Miercuri, 19 iunie 2024, începând cu ora 16:00, în sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” – Casa Junimii sunteți invitați la ședința nr. 22 din acest an a atelierelor de lectură.

Invitata întâlnirii va fi Rita Chirian (n. 1982). A debutat în anul 2006, cu volumul Sevraj (Premiul Național „Mihai Eminescu” – Opus primum). A publicat apoi alte trei volume de poezie: poker face (2008),  Asperger (2012) și Casa fleacurilor (2016). În prezent, este una dintre beneficiarele Burselor și rezidențelor de creație Cărturești și pregătește, la Țibănești (jud. Iași), volumul de poezie Puncte de rupere.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Pentru a putea facilita accesul celor care nu pot ajunge la muzeu pentru a asista la lectură, ședința nr. 22 a atelierelor va putea fi urmărită și live, pe canalul de Youtube al MNLR Iași.

Dedicat exclusiv poeziei, Junimea XXI este un proiect marca MNLR Iași ce constă în ateliere de lectură, scriere creativă, lansări de carte, lecturi publice cu poeți (re)cunoscuți. Lista rămâne deschisă pentru propuneri, pe care le așteptăm din partea tuturor celor interesați de fenomenul poeziei.

📖  Vă puteți înscrie pentru lecturi și trimite texte pe adresa de e-mail: junimeaxxi.mnlri@gmail.com.
👉 Coordonator: Cătălin-Mihai Ștefan.