Miercuri, 14 ianuarie 2026, începând cu ora 17:00, vă invităm să asistați la ședința nr. 1 a Atelierului de lectură „Junimea XXI”. Lectura publică va putea fi urmărită live, pe pagina de Facebook Junimea XXI, având ca invitată pe Izabela Radosevici.

Izabela Radosevici (n. 1999) a absolvit Facultatea de Matematică și Informatică, Limba Engleză, în cadrul Universității de Vest din Timișoara (2021). Este membră a Cenaclului „Pavel Dan”, al Casei de Cultură a Studenților Timişoara, coordonat de poetul Eugen Bunaru. Membră a Clubului „Helion”, coordonat de Cornel Secu, unde a debutat cu proză scurtă atât în revista tipărită, cât și în cea online. În vara anului 2023, a făcut parte din delegația ce a reprezentat Clubul „Helion” la Eurocon – Konflict (Uppsala, Suedia). A publicat poezii în revistele Orizont, Arca, Planeta Babel, antologia Conexiuni, editată în urma concursului de creație literară „Lirismograf” (Sibiu), și antologia „Pavel Dan” 65 – Carapacea de Aur, Editura Tracus Arte (2023). A susținut lecturi publice la Timișoara, Cluj-Napoca, Arad, Săvârşin, Lugoj. A participat la Festivalul „Literatura tinerilor”, organizat la Neptun de Uniunea Scriitorilor din România, ediția a VIII-a (2024). În 2025, a debutat cu volumul de poezie Atelier de reparații umane, Editura Tracus Arte (volum îngrijit de Eugen Bunaru și Teodor Dună).

Atelierul de lectură „Junimea XXI” este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași. Vă puteți înscrie pentru lecturi și trimite texte pe adresa de e-mail: junimeaxxi.mnlri@gmail.com.
Coordonator: Cătălin-Mihai Ștefan.

* Afiș realizat de Daniel Sascău (n. 1993). Absolvent al Facultății de Arte Vizuale și Design, secția Grafică — Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Este doctor în arte vizuale al aceleiași universități (2024).