Marți, 20 ianuarie 2026, începând cu ora 11:30, în sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” – Casa Junimii va avea loc o întâlnire cu scriitorul Adrian Jicu, eveniment organizat de Alecart și Colegiul Național Iași, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Editura Polirom. Invitat special: Antonio Patraș, critic literar și prof. univ. dr. (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași).

Adrian Jicu (n. 1979) este lector la Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău şi manager al Bibliotecii Judeţene „C. Sturdza” Bacău. A absolvit Facultatea de Litere şi Ştiinţe a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, apoi masteratul de literatură comparată, teorie literară şi antropologie culturală (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi) şi este doctor în ştiinţe umaniste, cu o teză intitulată H. Sanielevici – studiu monografic. A urmat Şcoala Postdoctorală a Academiei Române, în cadrul proiectului „Valorificarea identităţilor culturale în procesele globale” (2011-2013), realizând o cercetare a publicisticii lui Mihai Eminescu. A publicat volumele Dinastia Sanielevici. Prinţul Henric, între uitare şi reabilitare (2008), Coordonate ale identităţii naţionale în publicistica lui Mihai Eminescu. Context românesc şi context european (2012), Caruselul cu hamsteri. Decupaje din literatura postdecembristă (2014), Mon cher Basile. Eseu despre identitarul lui Vasile Alecsandri (2014), Baricada de hârtie. Cronici, recenzii şi alte anacronisme (2020), romanul Iorgu (2022) și biografia romanțată Maiorescu. Confesiunile unui stoic (2025). Actualmente publică cronici literare, comentarii critice, recenzii etc. în revistele „Observator cultural” şi „Ateneu” şi semnează rubrica „Debuturi” în revista „Convorbiri literare”.

Prezintă: Iulia Bicioc și Cristiana Georgescu.
Moderatori: prof. dr. Nicoleta Munteanu și prof. Emil Munteanu, coordonatori ai Clubului Alecart.
Evenimentul este organizat în cadrul Zilelor Colegiului Național Iași.