Colectivul Muzeului Național al Literaturii Române Iași anunță cu mare regret dispariția prematură a colegului nostru, scriitorul și muzeograful Mirel Cană (pseudonim literar: Șerban Alexandru). Suntem alături de familia îndurerată și de prieteni în greaua pierdere suferită. Dumnezeu să îl odihnească!
Mirel Cană (pseudonim literar: Șerban Alexandru) s-a născut pe 23 martie 1957 (Corbu, comuna Măxineni, jud. Brăila). Absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Filologie, profesor de limba și literatura română (1982-1990), redactor la Editura Junimea (1990-1992), apoi muzeograf în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași (1992-2020), a fost secretar și redactor al revistei „Dacia literară” (1994-1996), moderator al Atelierului de creație „Junimea” de la Casa Pogor (1995-1996), coordonator al Salonului de Literatură „Dosoftei”, devenit ulterior „Zero Plus” (1996-2013) și al Salonului de Literatură „Junimea” (2014-2020), fiind și președintele Concursului Național de proză „Mihail Sadoveanu” și al Concursului Național „Ion Creangă” de creație literară – „Povești”. În anul 2013 a fondat Editura Muzeelor Literare în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române Iași.
A publicat romanele Zgomotul de fond (Editura Junimea, 1992), Omul e mort (Editura Junimea, 2001), primele două volume, Mallarmé și Albedo, din tetralogia Benedict și Maledict (Editura T, 2005), Diagnostic (Editura Humanitas, 2010), povestea adevărată a unei experiențe-limită trăite de autorul însuși, fiind, nu întâmplător, prima lui carte semnată cu numele real, și Un înger, un câine, o imagine (Editura Polirom, 2015).
„Un scriitor nu face nimic altceva decât să recupereze, cum susține Camus, cele două sau trei imagini simple și mari spre care s-a deschis inima prima dată. Ce face el scriind – o spune Wittgenstein – este similar cu ce face copilul care pretinde a conduce o mașină nemișcată stând doar pe scaunul șoferului și manevrând volanul.
Valoarea unei cărți stă în calitatea unui suflet – ce transcendă realul, transformând pentru totdeauna existența într-un pur sentiment al existenței – și ea, cartea, se încheie atunci când el, sufletul, a epuizat suma posibilităților sale.” (Mirel Cană)