În data de 12 aprilie 2025, MNLR Iași va găzdui Clubul de lectură al Casiei, ajuns la ediția cu numărul #21 și coordonat de Mădălina Tanasă, autoarea romanului Blestemul podului (Editura Presa Universitară Clujeană, 2022).

Ediția lunii aprilie a clubului va avea loc în sala de conferințe a Casei Muzeelor, începând cu ora 14:00, avându-o ca invitată pe scriitoarea Adina Popescu, care va intra online pentru a dialoga cu tinerii cititori prezenți în sală. După intervenția invitatei, membrii Clubului de lectură al Casiei vor purta o discuție pe marginea cărții sale „8 povestiri pe Calea Moșilor”, apărută la Editura Arthur, o colecție de povestiri despre România urbană a anilor ’80 și ’90 din secolul XX, despre care autoarea a spus: „Mi-aș dori ca această întoarcere în timp să îi ajute pe toți copiii să se simtă bine cu copilăria lor și să nu o piardă niciodată”.

Ziua se va încheia cu o vizită a Muzeului Copilăriei în Comunism de la etajul 2 al Casei Muzeelor, o expoziție care aduce la un loc și valorifică exponate din epoca comunismului românesc, în două încăperi: o sală de clasă specifică perioadei comuniste și o sală dedicată atmosferei de acasă a copilului acelor vremuri, în care sunt regăsite diverse obiecte familiare și familiale.

Adina Popescu (n. 1978, Bucureşti) a absolvit Facultatea de Regie de Film, iar de la vârsta de 18 ani a lucrat ca reporter şi jurnalist cultural, ulterior redactor, la „Dilema veche”. Prima ei carte pentru copii, „Doar un zbor în jurul lumii”, a apărut în 1999. Interesată în primul rând de literatura dedicată celor mici, a publicat „Miriapodul hoinar şi alte poveşti”, „Mari poveşti româneşti pe înţelesul celor mici”, „Aventurile lui Doxi în benzi desenate”, în colaborare cu Alexandru Ciubotariu, dar şi un Manual de şpagă în cadrul campaniei „Nu da şpagă“ (2001). În 2015, i-a apărut „Povestiri de pe Calea Moşilor”, volum destinat adulţilor, în care s-au regăsit şi copiii dornici să descopere o maşină a timpului care să-i poarte în anii 1980. Trilogia fantastică „O istorie secretă a Ţării Vampirilor” a câştigat în 2013 Marele Premiu al concursului de creaţie literară Trofeul Arthur. Adina Popescu este coordonatoarea revistei „Ordinul Povestitorilor”, înființată în 2015, în care se publică povești și ilustrații realizate de copii.