Muzeul Național al Literaturii Române Iași vă invită la un recital de excepție al poetului Bogdan O. Popescu. Evenimentul va avea loc în contextul vernisajului expoziției „Literatură și medicină”, fiind organizat la Casa Muzeelor în data de 12 mai 2023, cu începere de la ora 15:00.
Bogdan O. Popescu (n. 1971, Bucureşti) a absolvit în anul 1996 Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. În anul 2000 a obţinut doctoratul la aceeaşi universitate, cu distincția summa cum laude, iar în 2004 un al doilea doctorat, la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia. Este medic primar în specialitatea Neurologie și șeful secției Neurologie II la Spitalul Clinic Colentina București, cercetător științific gr. I la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Victor Babeș”, profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.
A debutat în presa literară în anul 1987 şi a publicat după aceea în numeroase reviste literare. Volume de versuri publicate: „La revedere, prinţesă”, 1995, carte distinsă cu Marele premiu „Ion Vinea” pentru debut literar; „Poemul de gardă”, 1999; „Leul de după extravaganţe”, 2002; „Maşinăria de uitare”, 2004; „Poeme în loc de tutun”, 2007; „Aerobiciclete”, 2010. În anul 2011 a publicat volumul de proză scurtă „Viață de aruncat”. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2002. În anul 2012, a beneficiat de o rezidenţă literară acordată de ICR New York la Ledig House, Statele Unite ale Americii, fără de care „Cartea dragostei” nu ar fi existat, volum despre care scriitorul Mircea Cărtărescu afirma că este „un epitalam fermecător, gingaș, pasionat și inocent, animat de o inventivitate pe centimetru pătrat care-i concurează pe Arcimboldo, pe Disney și pe Miyazaki”.
Coordonatoarele evenimentului sunt Diana-Lona Leonte și Dora Cană, muzeografe MNLR Iași.