Editura Humanitas și Muzeul Național al Literaturii Române Iași vă invită marți, 7 februarie 2023, de la ora 18:00, în sala de conferințe a Casei Muzeelor (str. Vasile Alecsandri nr. 6) la o întâlnire cu Dan Alexe și noul său volum, „Babel. La început a fost cuvântul”. Partenerii de dialog ai autorului la această lansare de carte vor fi lect. univ. dr. Georgeta Condur, prorector al Universității „Petre Andrei” din Iași, și prof. univ. dr. Eugen Munteanu, cercet. șt. pr. I la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” Iași.
Originea limbajului a fascinat întotdeauna omenirea, în toate culturile. Cu toate astea, misterul acelei origini rămâne total, ceea ce nu ne împiedică să-l abordăm aici, în această carte care nu este altceva decât o inițiere ludică în știința lingvisticii și în care încercăm să curățăm această taină a originii limbajului uman și a clasificării limbilor de vegetația luxuriantă a miturilor populare și a ideilor preconcepute. Aceasta este și o carte care te va învăța că, dacă așa ai procedat, ai făcut rău abandonând, la o vârstă încă fragedă, studiul limbii franceze (sau ruse, germane etc.) ori al alteia pentru care simțeai că ai fi avut o vocație, dar te-au descurajat profesorii rigizi, care la rândul lor fuseseră traumatizați de predecesorii lor tiranici și disprețuitori și care n-au făcut decât să-ți transmită convingerea că diversitatea nesfârșită și aparent inutilă a limbilor este o pedeapsă și un chin. Vei mai afla aici și care e cea mai bună metodă pentru a învăța o limbă străină (sau mai multe, oricâte); de ce româna nu datorează nimic limbii ruse; sau care este cea mai satisfăcătoare clasificare a limbilor vorbite pe planetă, imaginabile sau posibile. (Dan Alexe)
Scriitor, cineast, lingvist, călător, Dan Alexe (n. 1961) a făcut reportaje despre războaiele din Balcani, a filmat documentare în Caucaz și în Asia Centrală, a predat jurnalismul la Kabul și a trăit în confrerii mistice musulmane. A publicat teatru în România, texte despre James Joyce și despre Cecenia în Franța, cronici turistice în Croația. În 2014 i-a apărut la Editura Humanitas volumul de proză scurtă Miros de roșcată amară și alte povestiri scandaloase, iar în 2015, tot la Humanitas, volumul de eseuri culturale Dacopatia și alte rătăciri românești. Blogul său, intitulat Dan Alexe’s Flea Market, este foarte urmărit în mediile culturale din România.