Marți, 15 februarie, de la ora 17:00, vă invităm la ședința nr. 7 din a atelierelor de lectură, care va putea fi urmărită live pe pagina de Facebook Junimea XXI. Va fi o ediție specială, organizată cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, la care invitat este poetul Andrei Novac, alături de Flavia Lupu, artist vizual, cea care a ilustrat cea mai recentă carte a scriitorului.
Andrei Novac (n. 1983, Tg. Jiu) este licențiat în istorie al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, respectiv absolvent al masteratului de Relații Internaționale și Integrare Euro-Atlantică din cadrul Universității București, Facultatea de Istorie. Din 2013, doctor în filologie al Universității de Vest din Timișoara. Autor a zece cărți de poezii și al volumului de istorie literară „Valentin Tașcu”, solitarul promoției ’70. A primit mai multe premii, printre care: premiul „Mircea Ciobanu” acordat de Uniunea Scriitorilor din România; premiul pentru poezie al revistei „Convorbiri literare”, Iași, 2019; premiul „Scriitorul lunii august”, 2019, acordat de Uniunea Scriitorilor din România; Premiul Special acordat de Filiala Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, 2019. Volumul „Regula timidității” a fost nominalizat la Premiul „Mihai Eminescu”, acordat de Academia Română, 2018. Din 2009, este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Flavia Lupu (n. 1986, Constanța) este artist vizual, cadru didactic la Universitatea Națională de Arte din București. Doctor în arte, cu o teză despre corpul uman analizat prin prisma relației dintre imagine și politică. Absolventă a programului masteral „Strategii de creație în pictură” din cadrul Universității Naționale de Arte din București. Deși specializată în pictură, lucrează și în medii precum fotografie, instalație, performance. A participat la expoziții de grup, workshopuri și conferințe atât în țară, cât și în orașe din Austria, Belgia, Italia, respectiv Ungaria. A realizat numeroase proiecte personale cu teme precum apartenența socio-culturală, stereotipurile de gen, relația dintre spațiul public și spațiul privat, identitate culturală și investigarea structurală a creativității. Trăiește și lucrează în București.
Vă puteți înscrie pentru lecturi și trimite texte pe adresa de e-mail: junimeaxxi.mnlri@gmail.com.
Coordonator: Cătălin-Mihai Ștefan