Miercuri, 18 ianuarie, începând cu ora 18:00, vă invităm să asistați la ședința nr. 2 din 2️⃣0️⃣2️⃣3️⃣ a atelierelor de lectură, care va putea fi urmărită live pe pagina de Facebook Junimea XXI.

La întâlnirea online va citi poezie Cristina Crudu (n. 2000, Suceava). A absolvit Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava și a fost membră a Casei de Poezie Light of Ink. A studiat Comunicare și PR și urmează studii de masterat în Management și Antreprenoriat Cultural la Facultatea de Teatru și Film din Cluj-Napoca. A participat la evenimente marca Casa de Poezie L.ink, Poethree, Maratonul de Poezie Online, Beard Brothers și altele. A luat Marele Premiu la Festivalul Național de Poezie „Nicolae Labiș” (2019) și a publicat în antologia „Versuri desprinse de pe miocard” a premianților Concursului de Poezie „Pavel Dan”, apărută la Casa de Pariuri Literare.

Dedicat exclusiv poeziei, Junimea XXI este un proiect marca MNLR Iași ce constă în ateliere de lectură, scriere creativă, lansări de carte, lecturi publice cu poeți (re)cunoscuți. Lista rămâne deschisă pentru propuneri, pe care le așteptăm din partea tuturor celor interesați de fenomenul poeziei.
📖  Vă puteți înscrie pentru lecturi și trimite texte pe adresa de e-mail: junimeaxxi.mnlri@gmail.com.
👉 Coordonator: Cătălin-Mihai Ștefan.