Este veche și mult disputată distincția între eul biografic și eul creator. Unii autori le îmbină fericit în operele lor, alții rămân fideli unuia. Scriitorul Tudor Arghezi a încercat să-și oculteze pe cât posibil biografia, pe alocuri chiar să deruteze, inventând ori schimbând elementele realității trăite. A dorit să lase singure cărțile să-i definească existența. De aceea, multe date rămân în discuție și probabil îi vor mai surprinde încă pe istoricii literari în anii următori de cercetare.

Una dintre necunoscute, pentru care au fost formulate mai multe răspunsuri de-a lungul vremii, este legată de pseudonimul Arghezi, ales de Ion Theodorescu în prima tinerețe.

Scriitorul însuși oferă o explicație puțin convingătoare. El spune că pseudonimul Arghezi ar veni din Argesis, vechiul nume al Argeșului. În 1967, când mai avea o lună de trăit, a fost invitat în redacția revistei „Argeș”, prilej cu care i-a mărturisit unuia dintre ei: „Știți că numele meu vine de la Argeș? Argeș – Argesi – Arghezi”. Dar dintr-odată se ridică două întrebări. De ce poetul a rostit „numele meu” și nu „pseudonimul meu”? Și de ce și-ar fi luat el pseudonimul de la un râu de care nu-l lega mai nimic? Singura legătură, însă deloc plăcută, era că în preajma lui i se stabilise tatăl pe care-l detesta întrucât l-a abandonat la vârsta de trei ani. Desigur, e posibil și ca scriitorului să-i fi venit explicația aceasta pe loc, doar ca să le facă o plăcere redactorilor revistei „Argeș” și să le mulțumească astfel pentru invitație. După cum e plauzibil să-i fi pus înadins pe o pistă falsă, cunoscută fiind plăcerea de a-și controla biografia.

Ovid S. Crohmălniceanu, în Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale, vine cu o altă explicație: Arghezi ar defini unitatea numelor a doi eretici: Arie și Geza. Nu știm exact de unde această ipoteză, cu toate că relația poetului cu divinitatea, despre care se povestește că ar fi fost una bazată pe cunoaștere, mai curând decât pe credință, ar putea deschide și o astfel de interpretare.

O a treia ipoteză, după unii mai aproape de adevăr, este că pseudonimul ar fi de fapt numele adevăratei mame a poetului. În realitate, aceasta nu apare nicăieri cu numele complet, însă mărturiile unor terți spun că ar fi vorba despre Rosalia Arghesi (bona poetului?), o femeie simplă, care a muncit în București ca menajeră. Roxana Sorescu este una dintre vocile care pledează pentru această variantă, cu deosebire pentru faptul că Arghezi și-a iubit mult mama și a încercat să o țină departe de curiozitatea publicului.

Din păcate, niciuna dintre aceste explicații nu este pe deplin convingătoare. Cert rămâne că Ion Theodorescu a devenit faimos după luarea pseudonimului de Tudor Arghezi și că și-a schimbat numele și în acte astfel, însă asta abia în 16 aprilie 1956.

 Muzeograf Nicoleta Dabija